Panică în Transilvania. Cartea despre un Kosovo în Ardeal, blocată de necunoscuți

Panică în Transilvania. Cartea despre un Kosovo în Ardeal, blocată de necunoscuți

S-au împlinit deunăzi 31 de ani de la incidentele interetnice de la Târgu Mureș. An de an, odată cu desprimăvărarea, încep și acuzele: neamul tău este de vină! Ba al tău! Prinși în mreaja învinuirilor reciproce, ardelenii – maghiari și români laolaltă – au uitat să-și pună o întrebare fundamentală: dacă e atât de mare ură între ei, cum se face că, iată, au trecut zeci de ani fără alte incidente?

În aceste decenii s-a prăbușit o lume, iar o alta s-a născut în chinuri: Iugoslavia vecină a fost pârjolită de războaie interetnice, dincolo de Prut rusofonii și-au făcut republică pe Nistru, mai spre Miazănoapte Donbasul și Donețul sunt teren de confruntare… Dar în Ardeal e pace, o liniște doar din când în când întreruptă de glasul strident al vreunui venetic, care se trezește să solicite ”un Kosovo în Transilvania”. Și e repede pus la punct chiar de-ai săi.

Păi dacă Transilvania nu stă pe un vulcan, cum de au fost posibile violențele din martie 1990? A da, știm: au dat lovitura legionarii, braț la braț cu securiștii și pazvangii. Iar după ce au dat lovitura, s-au topit în neagra veșnicie și nimeni n-a mai auzit de ei… Izul de făcătură nu poate fi înlăturat cu asemenea basme de adormit Mitzura!

Am devenit acut conștient de situație în martie 2014, când tentativa de a provoca noi incidente la Târgu Mureș a eșuat. Într-un oraș mare, în care aproape jumătate din populație e de etnie maghiară, a fost nevoie de un masiv desant de gardiști în uniforme negre, veniți cu zeci de autobuze, ca să se organizeze o manifestație cât de cât semnificativă. Faptul în sine e grăitor: dacă nici 5% dintre maghiarii din zonă nu s-au raliat, despre ce fel de stare conflictuală mai putem vorbi?

Ne puteți urmări și pe Google News

Asta m-a făcut să privesc cu alți ochi evenimentele. O ocazie nesperată a fost descoperirea, la CNSAS, a dosarului Biroului ”Contraspionaj” al SJI Mureș privind întâmplările de acum 31 de ani. Din documente transpare un iz puternic de mână străină. Acesta a fost firul de la care am pornit construirea unui model al evenimentelor. Când îl asamblezi pe ecranul calculatorului, știi că ești pe firul faptelor datorită reciprocei Occam: dintre datele disponibile, rămân foarte puține care nu-și găsesc locul. Dar testul final este cel al timpului: lună de lună, an de an, apar noi date.

Dacă aceste date se integrează în model, e o dovadă certă că ai făcut treabă bună. În cazul cărții mele ”Planul Nistru”, am avut plăcerea să citesc o mărturisire ulterioară a d-lui Ioan Talpeș, care recunoaște că a ținut în mână o copie a acestuia (provenită din Districtul Militar Odessa). În cazul cărții noastre ”Zori Însângerate”, verificarea a venit prin recentul volum al istoricului Cosmin Popa – ”Elena Ceaușescu”. În contextul luptei pentru putere dintre comuniștii conservatori și gorbacioviștii din Ungaria, Nicolae Ceaușescu a intervenit de partea stalinistului Grósz Károly. După ce au câștigat partida,  comuniștii ”reformiști”, ajunși la Putere, au plănuit revanșa – finalizată un an și jumătate mai târziu la Târgu Mureș, în circumstanțele știute.

Considerăm că principala reușită a volumului ”Zori Însângerate” e numirea clară a celor câțiva vinovați și dezvăluirea detaliată a metodelor pe care le-au folosit. Vinovăția o poartă patru cetățeni din Ungaria, dintre care trei au fost deconspirați, în presa din țara vecină, ca spioni. Acest nucleu subversiv, ajuns vremelnic la conducerea fostei Republici Populare Ungaria, a angrenat structurile de decizie și putere ale statului comunist ungar într-o tentativă eșuată de declanșare a unui război civil în Transilvania. Făptuitorii chiar s-au lăudat public cu isprăvile lor – dar numai după împlinirea termenului de prescripție!

Nu, nu românii sunt de vină! Și – culmea! – nici maghiarii nu sunt de vină. În mod normal, această concluzie ar fi trebuit să fie primită cu ușurare de cele două comunități etnice. Dar spre marea noastră mirare, nu a fost așa. Aflăm că la Bistrița, intervenția conducerii rețelei locale de distribuție a determinat scoaterea de pe tarabă a volumului și returnarea ca ”invandabil”. Situații punctuale similare ni se semnalează la Alba Iulia și Cluj. Păi… să fie lucrătura celor care încearcă să-și acopere faptele? Asta ar însemna, implicit, că s-a activat o filieră de sabotaj … sovietică în Ardealul de Nord. Prea puțin probabil! Singura explicație plauzibilă e o versiune a Sindromului Stockholm.

În august 1973, doi tâlhari au încercat să jefuiască o bancă din capitala Suediei. Prinși asupra faptului, au luat patru ostatici. Când Poliția a luat cu asalt banca, ostaticii… s-au opus încercării de a-i elibera. Se amorezaseră de bandiți!

În martie 1990, patru tâlhari au încercat să jefuiască România. Prinși asupra faptului, au luat ostatice comunitățile românească, respectiv maghiară - care chipurile ar fi în pragul războiului etnic, ceea ce ar ”explica” violențele. Trec anii și, când istoricii și analiștii de informații pun cap la cap lucrurile și numesc tâlharii, denunță faptele lor, ostaticii … sar să-i protejeze, blocând difuzarea adevărului despre acel martie însângerat. Ca falsa vinovăție să dăinuie!

Când te amorezezi de bandiți și tâlhari, se cheamă că ai Sindromul Stockholm. Se vede treaba că, atunci când te amorezezi de spioni și diversioniști sovietici defuncți, de moștenirea Brigăzilor în Pufoaice, suferi de Sindromul Bistrița…

 Nota redacției: Cei care doresc să achiziționeze volumul „Zori însângerate”, scris de col. SRI (r) Tudor Păcuraru și conf. univ. dr. Florian Bichir, pot să îl comande online pe www.agoramag.ro.