Pandemia, bucuria elevilor. Ministrul Monica Anisie cedează! Școala nu va mai fi la fel

Pandemia, bucuria elevilor. Ministrul Monica Anisie cedează! Școala nu va mai fi la fel

Ministrul Monica Anisie a anunţat noi schimbări în învăţământ, dictate de pandemie, dar și de strategia de lungă durată a digitalizării școlii românești.

Pandemia, bucuria elevilor. Ministrul Monica Anisie cedează! Școala nu va mai fi la fel

Tezele ar putea fi eliminate în anul şcolar 2020-2021, iar olimpiadele s-ar putea desfăşura online.

Întrebată dacă tezele vor fi eliminate în anul şcolar 2020-2021, ministrul Educaţiei a declarat că dacă va fi nevoie se va lua şi această măsură. "Vom lua măsurile care se impun în funcție de situația creată, etapă cu etapă. Dacă va fi necesar, vom lua măsuri. Exact cum am făcut și în primăvară, când am luat decizia de a elimina tezele pentru că nu exista posibilitatea de a susține aceste examene", a explicat Monica Anisie.

De asemenea, olimpiadele s-ar putea desfășura online. Ministrul Educației a anunţat un ordin care prevede normele de desfăşurare a orelor online. Acest ordin prevede reducerea drastică a materiei, renunţarea la anumite capitole de la diferite materii, adaptarea programei pentru predarea digitală, scurtarea orarului pentru elevi astfel încât să nu mai petreacă multe ore în faţa calculatorului, dar şi predarea multidisciplinară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit ministrului, profesorii de limba și literatura romană, respectiv de engleză ar putea de exemplu să predea în tandem, pentru ca elevii să nu mai fie nevoiți să stea atât de multe ore în fața calculatorului.

Strategia de Digitalizare a şcolii

Luni, la ministerul Educaţiei va avea loc o conferinţă care va avea ca subiect prezentarea Strategiei de Digitalizare a şcolii româneşti. Se anunţă parteneriatele cu specialişti în IT care vor ajuta profesorii să folosească tabletele, internetul, dar și aplicaţii pentru predarea online.

"Pe toată perioada vacanței de vară, am desfășurat programe de formare pentru profesori pentru a preda online. În prezent, se lucrează pentru adaptarea programei la învățământul online. Nu s-a luat încă o decizie, dar vom ieși să spunem cum anume se va desfășura predarea și evaluarea în online", a precizat Anisie.

Biblioteca Virtuală, dar şi platforma E-learning ar putea fi gata în luna noiembrie. Ministrul Educaţiei a acceptat ajutorul lui Rareş Voicu, preşedintele consiliului naţional al elevilor de a ajuta instituţia să implementeze proiectele.

Pandemia, bucuria elevilor. Ministrul Monica Anisie cedează! Școala nu va mai fi la fel

"Din 2011, în legea Educației, este prevăzut să se realizeze Biblioteca Virtuală. Deja ne aflăm la momentul la care s-au evaluat ofertele, pentru că au fost contestații. Pe baza hotărârii CNSC, termenul limită este 18 noiembrie. Până atunci, trebuie să facem lucrul acesta. Ministerul Educației s-a mișcat în 2020, față de anii trecuți. Îl invit pe Rareș să vină alături de ME și să realizăm împreună Biblioteca Virtuală și platforma E-learning", a precizat Monica Anisie.

Ministrul Educaţiei a anunţat că cele 250.000 de tablete promise de autorităţi ar putea ajunge la elevi până la finalul lunii decembrie.

Peste 2.400 de şcoli sunt închise

Ministerul Educaţiei a anunţat, joi, că 2.401 de unităţi de învăţământ funcţionează în prezent în scenariul roşu, iar cursurile au loc exclusiv online.

"10.364 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1: participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;

4.891 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;

Pandemia, bucuria elevilor. Ministrul Monica Anisie cedează! Școala nu va mai fi la fel

2.401 unităţi de învăţământ în Scenariul 3 implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online", se arată în raportul MEC.

"Dintre cele 2.401 unităţi aflate în această situaţie, 368 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 2.033 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare", precizează Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.