Până unde și-a întins tentaculele caracatița PSD. Bădălău e în fruntea mecanismului

NICOLAE Badalau, PSD

Niculae Bădălău, unul dintre liderii PSD, se află în fruntea unui mecanism care lovește din plin în contribuabilii români.

La finalul lunii iunie, în România exploda un nou scandal de amploare după ce s-a constatat că Niculae Bădălău a fost ales vicepreședintele Curții de Conturi cu ajutorul unei legi schimbate chiar de liderul PSD. Evident, în favoarea sa.

Ca un paradox, la momentul respectiv s-a făcut legătura între bugetul instituției, unul dintre cele mai generoase dintre instituțiile de stat, și condamnarea din trecut a lui Bădălău. Condamnare pentru furt.

Însă sistemul care îl are în centrul pe Niculae Bădălău pare să fie mult mai complex. Conform informațiilor publicate de colegii de la Libertatea, Bădălău și-a creat o adevărată rețea prin care statul este cel vânat.

Fiul, fiica și ginerele vicepreședintelui Curții de Conturi Niculae Bădălău fac afaceri cu statul. Situația devine ciudată în momentul în care se observă că aceste contracte sunt verificate de membri PSD.

„Lider cu rang înalt al celei mai extinse și importante instituții din România care se ocupă de verificarea felului în care este cheltuit banul public, fostul senator Niculae Bădălău, actual vicepreședinte al Curții de Conturi, are întreaga familie implicată în contracte bănoase cu statul român”, este subliniat în articol.

Unul dintre cele mai sărace și subdezvoltate județe ale României, județul Giurgiu, se străduiește să atragă fonduri europene, în plină pandemie, pentru extinderea spitalului din Bolintin-Vale, un oraș mărunt de provincie. Numai că banii, aproximativ 1.300.000 de euro, ajung la o firmă care, după ani întregi de inactivitate, ajunge să câștige contracte grele cu primăriile din județ, după ce la conducerea ei se instalează un tânăr absolvent al Facultății de Științe Economice al Universității “Spiru Haret”: Răzvan-Alexandru Marica, scrie Libertatea.

Cine este Răzvan Alexandru Marica, ginerele lui Bădălău?

Niculae Bădălău s-a asigurat că ambii copii ai săi vor avea un drum neted, care să le asigure un parcurs cât mai neted în viață. Astfel, atât fiica, cât și fiul au căpătat funcții bine plătite de statul român. Însă nu doar ei, ci și ginerele.

Nimeni altul decât Răzvan Alexandru Marica.

Sabina Badalau lucrează din 2017 ca director la departamentul de Conformare, Calitate, Siguranta și Mediu la Aeroportul Henri Coandă. Anterior, ea a fost „asistent manager” la CNAIR (Compania națională de drumuri), de unde a trebuit să demisioneze în urma unui scandal intern legat de faptul că nu trecea pe la serviciu. Asta chiar dacă era plătită din banii contribuabililor.

Răzvan-Alexandru Marica, angajat tot la TAROM, este soțul Sabinei Bădălău. Acesta lucreaza la TAROM , aproape de soția sa, unde ocupa funcția de „specialist în investiții”. Marica este și membru in Consiliul de Administrație al TAROM.

„Razvan Alexandru Marica, 33 de ani, din comuna Bolintin-Deal, judetul Giurgiu, membru in CA-ul Tarom, este absolvent al Universitatii Spiru Haret din Bucuresti si a lucrat doar din 2015 ca ‘functionar administrativ’ la firma Samby Impex (constructii civile) din Giurgiu, companie cu afaceri de 2,9 milioane de lei anul trecut si cu un singur angajat”, nota Ziarul Financiar.