Editura Evenimentul si Capital

„Până când PUTEREA va fi cedată SUPRA-NAȚIONALILOR? Când vom începe să ne exercităm dreptul de POPOR și să facem totul FĂRÂME?”

Autor: | | 12 Comentarii | 3903 Vizualizari

Forțele supra-naționale încalcă Contractul Social, așa cum a fost definit de JJ Rousseau. Așadar, popoarele sunt libere să le răstoarne de la putere.

Un senzațional editorial al lui David Brown pentru Gatestone Institute.

Este un moment ciudat să fii cetățean într-o democrație occidentală. Societatea noastră este bazată pe schimb – tranzacționăm pe o piață liberă, ne împărtășim idei online și, mai ales, renunțăm la o parte din libertatea noastră în schimbul apartenenței noastre la o societate civilă și al dreptului la vot.

Însă, din ce în ce mai mult, libertățile care ar trebui să fie protejate de societatea civilă se erodează. La nivel individual, libertatea noastră de expresie este amenințată. Critica imigrației este pe punctul de a deveni „un discur al urii” și un delict pasibil de urmări juridice.

Atunci când autoritatea Statului-Națiune este cedată unui organism supra-național, ca Națiunile Unite, puterea noastră de cetățeni se diluează.

Bazată pe teoria contractului social și pe lucrările lui Hobbes, Locke și Rousseau din secolele XVII și XVIII, puterea reală ar trebui să aparțină poporului; pentru a conserva caracterul său moral, guvernul trebuie deci să se bazeze pe consimțământul celor guvernați sau pe voința generală:

„Ceea ce omul pierde prin contractul social este libertatea sa naturală și un drept nelimitat față de tot ce îl ispitește; ceea ce câștigă este libertatea sa civilă și proprietatea a tot ceea ce posedă.” (Jean-Jacques Rousseau, Despre contractul social, capitolul VIII, 1762)

Ce se petrece atunci cânt începi să te amesteci în termenii acestui contract? Ce se petrece, de pildă, dacă clauzele acestui contract sunt eliminate sau dacă contractul este rupt în bucăți?

În Marea Britanie, li s-a cerut cetățenilor să aleagă între a pleca (Leave) sau rămâne (Remain) în Uniunea Europeană. 17,4 milioane de oameni au votat în favoarea Brexitului, adică 52% din totalul voturilor exprimate, o majoritate clară. Voința generală a poporului este deci de a părăsi Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca acest vot să fie anulat, fie prin chichițe juridice, un al doilea referendum potențial sau alte manevre politice.

Posibilitatea declanșării cursei pentru putere în Marea Britanie în săptămânile viitoare sporește incertitudinea în care trăiesc partizanii Brexitului.

Puternica elită a arătat cu claritate că preferă să rămână în UE.

Potrivit teoreticienilor „contractului social”, citați de Academia.edu:

„(...) atunci când un guvern nu reușește să garanteze drepturile lor naturale (Locke) sau să satisfacă cele mai bune interese ale societății (ceea ce Rousseau numește „voința generală”), cetățenii își pot retrage obligația lor de a se supune sau îi pot schimba pe guvernanți cu ajutorul alegerilor sau prin alte mijloace, inclusiv, la nevoie, prin violență.”

Aceasta explică, poate, recentele manifestații ale „vestelor galbene” în Franța.

Mulți au votat pentru Macron pentru că a promis să amelioreze viața francezilor de rând. Dar respingerea de către acesta a naționalismului ca fiind „egoist” și o „trădare a patriotismului”este în contradicție cu creșterea în amploare a mișcărilor populiste în Italia, Germania și mai recent în Spania.

Astăzi, nemulțumirea față de aspirațiile globaliste himerice ale lui Macron – mai preocupat de contestatele politici ale „schimbării climatice” decât de grijile economice ale celor care l-au ales – este din ce în ce mai răspândită.

„Macron a lansat și modelat o mișcare menită să fie o organizație politică revoluționară oferind schimbare, însă de la victoria sa prezindențială, Republica în Marș a fost incapabilă să evolueze. Nu este doar un partid, este ‘partidul lui Macron’, o creatură politică unică în care președintele este singura persoană publică și singura figură dominantă”, scria New Statesman.

Departe de anarhia care domnește pe străzile Franței și de amenințarea care planează asupra democrației înseși în Marea Britanie, evidente schimbări de putere sunt în plină desfășurare în democrațiile noastre occidentale.

Dezvoltarea organizațiilor supranaționale care se concentrează pe elaborarea politicilor mondiale constituie o amenințare directă pentru suveranitatea Statului-Națiune și o diluare a puterii indivizilor care îl alcătuiesc.

Un exemplu util este Pactul Global al Națiunilor Unite pentru Migrații Sigure, Ordonate și Regulate, care „a fost adoptat la Marrakesh pe 10 decembrie de 164 de state membre”. Fie și numai cuvântul „regulate” ar fi trebuit să fie un avertisment suficient.

ONU are intenția de a facilita reinstalarea imigranților în țări noi – cu rute securizate, cu asistență medicală și financiară, cu acces liber la serviciile publice și un venit asigurat la sosire.

Documentul ONU conține detalii privind „armonizarea” frontierelor, respingerea dreptului de a aresta persoanele clandestine și opțiuni privind transferul ajutoarelor sociale către țările de origine ale imigranților.

Numeroase țări care au partide naționaliste puternice nu au participat la reuniunea de la Marrakech, nici nu au semnat acordul, printre care Australia, Olanda, Austria, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Polonia, Republica Dominicană, Brazilia, Chile, Letonia, Estonia, Slovacia, Italia. Pe bună dreptate.

Statele Unite și-au exprimat cu claritate opoziția față de acest document:

„În afară de îngrijorarea noastră în general față de tentativele de a globaliza guvernanța migrației în detrimentul suveranității statelor, SUA au obiecții specifice față de text și de obiectivele Pactului care sunt contrare legilor și politicilor noastre... Pactul înstituie un prost echilibru. Poziția sa în favoarea migrației nu recunoaște că imigrația legală și regulată trebuie să înceapă și să se sfârșească prin controale eficiente ale frontierelor.”

Încă și mai alarmant, așa cum deputatul european Marcel de Graaff a prezumat cu claritate în interpretarea pe care a dat-o Pactului, „critica la adresa migrației va deveni o infracțiune penală”.

BREAKING! Andreea Balan, operata de URGENTA! In ce stare se afla ACUM! S-a trezit intr-o BALTA de SANGE

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria:

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI