Pamela de România este aproape de depresie. „Mă și vedeam în izoletă. Sunt paranoia”

Pamela de România este aproape de depresie. „Mă și vedeam în izoletă. Sunt paranoia”

De când a fost decretată starea de urgență în România, Simona Trașcă a fost printre primele vedete care s-au autoizolat.

Și asta după ce, la începutul epidemiei de coronavirus, Pamela de România a luat totul în glumă.

Vedeta este de trei săptămâni  în autoizolare și pe zi ce trece simte că mai face câte un pas către depresie.

„Am râs până acum și parcă văd că mă lovește și pe mine”

Ne puteți urmări și pe Google News

„Stau în casă, la izolare. Ce să fac? Îi gătesc mamei mâncare de post ca să mai treacă timpul. Am început să mă uit la știri. Toată viața mea nu m-am uitat la știri cât am făcut-o în perioada asta. Intru în depresie din cauza coronavirusului. Acum parcă îmi e frică și mai tare. Tot am râs până acum și parcă văd că mă lovește și pe mine. Aseară m-au lovit tot felul de gânduri, parcă mă și vedeam în izoletă. Sunt paranoia.

Eu, care până acum n-am băut, de când stau în casă, m-am apucat. Zilele trecute am simțit nevoia să beau ceva, o pălincă. Nu știu ce o să mă fac. Oricum, când se termină toată nebunia asta o să vreau să stau numai afară, o să dorm pe bancă în fața blocului, sub cerul liber”, a declarat Simona Trașcă.

După ce și-a făcut provizii serioase, Simona Trașcă s-a autoizolat la domiciliu

„Am fost la supermaket să îmi fac cumpărături, dar rafturile erau goale, așa că am luat la rând mai multe magazine de cartier. Mi-am făcut provizii de orez, ulei și conserve și mă închid în casă. Nu-i de glumit cu coronavirusul. Mi-am luat și mai multe produse de igienă și dezinfectant, așa că am tot ce îmi trebuie. Nu mai ies din casă în următoarea perioadă”, mărturisea Simona Trașcă, potrivit cancan.ro