Pământul va fi „devorat” de o Gaură Neagră? Ce răspuns a dat NASA

Pământul va fi „devorat” de o Gaură Neagră? Ce răspuns a dat NASA

NASA răspunde la toate întrebările lansate de utilizatorii Reddit, iar cea mai importantă a fost: Pământul va fi „mâncat” de o gaură neagră?

Deşi nimic nu poate scăpa de atracția gravitațională a unei găuri negre, NASA ne asigură că Pământul este în siguranţă.

Toată lumea este fascinată de găurile negre pentru că sunt ciudate și misterioase, iar experții NASA au intervenit ieri pe Reddit pentru a răspunde la  întrebările despre aceste "obiecte enigmatice".  Există o mulțime de informații fascinante în aceste răspunsuri, dar cea mai bună veste este că, probabil, o gaură neagră nu va înghiţi planeta noastră.

Astronomul de la NASA, Varoujan Gorjian, a preluat rolul de a răspunde la întrebarea despre cât de probabil este ca planeta noastră să fie devorată de o gaură neagră.

Ne puteți urmări și pe Google News

NASA: "Nu este foarte probabil deloc. Spațiul este foarte mare, iar posibilitatea ca o gaură neagră să treacă foarte aproape de noi este extrem de puțin probabilă, mai ales că găurile negre în sine sunt obiecte foarte rare", a răspuns Gorjian .

Reamintim că toată această agitaţie s-a creat după ce satelitul NASA a observat de la început până la sfârşit cum o gaură neagră a "mâncat" o stea de mărimea Soarelui. Detalii puteţi citi AICI

Reddit: Cât de departe este cea mai apropiată Gaura Neagră de Pământ?

NASA: "Răspunsul este „nu știm”, deoarece există probabil găuri negre liniștite în galaxia noastră pe care nu le-am detectat, deoarece nu există un semnal măsurabil de la ele (...). Cele mai apropiate găuri negre despre care știm sunt la ordinul a mii de ani lumină. O gaură neagră super-masivă (de milioane de ori mai mare faţă de soarele nostru), există în centrul galaxiei noastre. Adică, la aproximativ 26.000 de ani lumină".

Utilizatorii Reddit au profitat de disponibilitatea celor de la NASA şi au continuat cu întrebările despre misterioasele găuri negre primind răspuns la toate AICI.