Pământul, ameninţat de un asteroid de 3 kilometri

DESCOPERIRE. Astronomii au găsit un nou corp ceresc care evoluează la doar 3,5 milioane de kilometri de orbita terestră.

Botezat 2009HC82, asteroidul gravitează în jurul Soarelui în sens invers faţă de rotaţia planetelor. Originea acestei orbite inedite nu este cunoscută nici până în prezent, precizează revista americană „New Scientist”.

În plus, orbita asteroidului are un unghi de 155 de grade, foarte mare faţă de cel al a Terrei. Perioada de revoluţie a lui 2009HC82 în jurul Soarelui este de 3,39 ani. Observat abia pe 29 aprilie, la mijlocul acestei luni asteroidul, a cărei lungime este apreciată la 2-3 kilometri, se afla în apropierea orbitei lui Marte. Invizibil fără motiv

Oamenii de ştiinţă nu au înţeles nici până în prezent de ce nu au remarcat asteroidul încă din anul 2000, când a trecut foarte aproape de Terra.   Ei consideră că la originea corpului ceresc insolit ar fi o cometă născută la periferia sistemului solar şi atrasă la interior de câmpul gravitaţional al celorlalte planete.

Unghiul orbitei sale, precum şi orbita inversă fac din 2009HC82 un asteroid straniu, doar alte 20 de corpuri cereşti mai având aceleaşi caracteristici, dintre miile de astre studiate de cercetătorii sistemului solar.

TEAMĂ Meteorit verde pe cerul Scoţiei

Pe 11 mai, locuitorii oraşului Edinburgh din Marea Britanie au observat pe cer, pe la ora 22.30, o lumină puternică, de culoare verde, care a traversat cerul de la est la vest, relatează BBC.

Considerat a fi un meteorit, astrul zbura la altitudine joasă, fiindu-i necesare doar cinci secunde pentru a parcurge tot orizontul. Trena acestuia s-a transformat din portocaliu aprins în verde puternic, înainte să dispară.