Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) a fost înfiinţat de un străin care a făcut voluntariat opt ani pentru a pune pe picioare sistemul, însă spune că doctorii caută specializări mai profitabile. Raed Arafat a venit la 16 ani în România ca să studieze medicina, specializându-se în anestezie-terapie intensivă. În 2003 a primit Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler, acordat de Ion Iliescu, iar pe 31 decembrie 2005 a fost decorat de Traian Băsescu cu Ordinul Naţional "Pentru Merit", în grad de Ofiţer. Din august 2007, este subsecretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.
EVZ: Când vom avea echipaje SMURD în toată ţara? Raed Arafat: Până la sfârşitul anului vom avea în 21 de judeţe, iar până la finele lui 2009, în fiecare judeţ. Important este cât de mult îl răspândim în fiecare judeţ. În Bucureşti au intrat în funcţiune 20 de echipaje: 4 de reanimare şi 16 de prim ajutor şi continuă să crească numărul. Acestea sunt 24 din 24 de ore funcţionale, iar prin asta noi creştem capacitatea de intervenţie, scade durata de intervenţie şi de sosire la caz. Când se va reînnoi parcul auto? S-au cumpărat multe ambulanţe de către Ministerul Sănătăţii. Este cea mai mare achiziţie din 1990: 1.500 de maşini, pe lângă 900 care se contractează anul acesta. Se livrează la sfârşitul acestui an şi începutul anului viitor. Pe lângă ambulanţe, s-au luat maşini specifice pentru dezastre, pentru intervenţii speciale. Toate au fost date pe linia SMURD-ului, toate sunt pe regiuni.
Şi elicoptere? La momentul actual sunt două elicoptere funcţionale. Unul la Târgu-Mureş şi unul la Bucureşti. Urmează să se deschidă un centru la Iaşi şi o licitaţie la Ministerul Internelor, care include şase elicoptere pentru SMURD, care să acopere Timişoara, Craiova, Constanţa. Sunt suficiente? Acum nu, dar în viitor, opt elicoptere funcţionale în ţară, da. Se vorbeşte de o reformă în domeniul sănătăţii. De unde ar trebui să înceapă? Reforma depinde de fiecare segment. În cel de urgenţă am mers pe reorganizarea sistemului prin reglementări legislative şi schimbarea dotării cu echipamente şi resursa umană. Cele mai multe dificultăţi au fost de mentalităţi şi de neacceptare a unei schimbări radicale de gândire asupra sistemului de urgenţă a sistemului.
Ce fel de probleme? Toată lumea crede că pe fiecare ambulanţă trebuie să fie medic, lucru care nu se întâmplă în Europa. În SUA nu există medic pe ambulanţă. Noi, în România, avem nevoie de medici care să asigure consultaţii la domiciliu, care trebuiesc asigurate de cineva. A doua categorie de medici, cei de urgenţă, trebuie să asigure asistenţă de urgenţă doar la cazurile critice. La 90% din cazurile în care intervine ambulanţa nu este nevoie de medic în faza prespitalicească. Au nevoie la nivel de spital.
Ambulanţele care ajung la pacient cu mari întârzieri? Din fericire, mai ales la Bucureşti, acest lucru a scăzut semnificativ. Dacă până la 15 mai, când a pornit SMURD-ul, primeam reclamaţii săptămânal pentru întârzieri la cazuri grave, în ultima perioadă reclamaţiile au scăzut. Multe dintre cele care au rămas sunt legate de consultaţii, dar şi asta trebuie să o rezolvăm urgent. Există un deficit de medici? Momentan, în anumite specializări există un număr mai mic, dar nu neapărat numai din cauza plecărilor. Aceasta pentru că este o specialitate nouă şi îi pregătim. Medicii încep să caute alte specialităţi mai cu profit. Nu pot să spun că e o criză, dar există în unele specializări o lipsă de specialişti. Când vor beneficia românii de îngrijire medicală la nivelul celor care trăiesc în Occident? Deja beneficiază. Dacă luăm sistemul românesc, cum este organizat, cel puţin în unele judeţe ale ţării, funcţionează mai bine decât în unele ţări europene. Normal, îţi trebuie sistemul de back-up. Spitalul, care trebuie să vină în completare. Trebuie lucrat la nivel de spitale şi condiţii, dar trebuie să înţelegem că sunt spitale la care n-ai ce corecta şi trebuie să faci altele în locul lor. Costurile reabilitării spitalului sunt mai mari decât dacă s-ar construi altul în locul lui.
În domeniul sănătăţii există de patru ori mai multe fonduri decât în urmă cu patru ani, iar populaţia este tot mai nemulţumită... Nu pot să spun că populaţia este nemulţumită, dacă urmărim sondajele de opinie care s-au făcut. Fondurile au fost mult mai multe, sistemul nu poate să fie reformat astfel încât să faci în 3-4 ani ceva care să schimbe radical sistemul. Nemulţumiri vor exista şi vor scădea cu timpul, cu cât sistemul se va îmbunătăţi.
Frig în spitale, costuri mari la tratamentele medicale? Frig şi cozi nu cred că mai este cazul. Sunt spitale care încă au probleme pentru că infrastructura nu le permite şi n-ai ce să le faci, şi spitale unde lucrurile astea s-au rezolvat. Nu poţi să faci sistemul să fie perfect funcţional în doi-trei ani, este imposibil. S-au făcut paşi uriaşi. Şi în urgenţă multă lume spune: „Gata, e rezolvată problema“. Părerea mea este că încă suntem la început. Dacă mai luăm proiectele pe care le avem pe urgenţă, noi n-am implementat decât 20%-30%. Este o îmbunătăţire, dar nu una totală, pe care o dorim.
Nu există şansa ca populaţia să se îndrepte către sistemul privat? Este deschis, nimeni nu-i opreşte. În Bucureşti este mai dezvoltat, în ţară abia acum se dezvoltă, populaţia are dreptul să aleagă. Mitul că privatul asigură o asistenţă medicală mai bună trebuie să dispară. Poate la privat aspectele umane, condiţiile de cazare sunt cu certitudine mai bune. Vă gândiţi la scaunul de ministru al sănătăţii? Nu, sunt mulţumit de ce am făcut. Părerea mea este că postul de ministru este unul politic în care se iau decizii asupra sănătăţii politice. Rolul meu este să lucrez cu un ministru al sănătăţii pe un domeniu tehnic (medicina de urgenţă). Eu nu visez la poziţii unde nu sunt cel mai bun, şi deciziile trebuie luate de o persoană care nu trebuie să fie neapărat medic.
„N-a fost plănuit să rămân în România“
EVZ: Unde aţi copilărit?
Raed Arafat: În Palestina, în Nablus. Până la 16 ani jumate, după care am venit în România.
Ce amintiri păstraţi din perioada copilăriei?
Amintirile legate de casă şi cele de voluntariat. Am fost voluntar la pompieri, la echipele de urgenţă.
Aţi organizat când eraţi copil un echipaj de prim ajutor?
Eram la şcoală, în Palestina. Aveam 14-15 ani. Eram doi-trei care acordam primul ajutor celor care se zgâriau. Era o organizaţie simplă, mică, fără echipamente, doar cu o trusă de prim ajutor, dar asta era nebunia de început.
Care a fost contextul în care aţi venit în România?
Am venit să studiez şi am vrut să fac medicină. Am înaintat hârtiile în mai multe ţări, şi România a fost locul unde am fost primit. N-a fost plănuit să rămân aici. S-a întâmplat. Dacă nu era Revoluţia, nu rămâneam într-o ţară comunistă în niciun caz.
Nu v-a fost greu să învăţaţi limba română?
Deloc. Eu ştiam franceza şi foarte uşor am învăţat limba română.
Cât de des mergeaţi acasă când eraţi student? Mergeam de două trei ori, în fiecare an.
Ce aţi făcut după terminarea facultăţii?
Am rămas aici şi am continuat specializarea mea de anestezie-terapie intensivă şi dezvoltarea SMURD-ului. Acum, pe sistemul de urgenţă în general.
Unde v-a „prins“ Revoluţia?
La Cluj şi la voluntariat, la ambulanţă. Am lucrat acolo.
Unde locuieşte familia dv. acum?
Mama şi fratele meu sunt în Palestina, la Nablus. Sora mea a fost în SUA, şi acum lucrează ca medic în Dubai.
Cât de des ajungeţi acasă să vă vedeţi familia?
Rar. Nu mi-am mai văzut mama de trei ani. Anul acesta am zis că mă duc măcar câteva zile.
Cât timp aţi făcut voluntariat şi aţi finanţat acţiunile SMURD?
Opt ani am lucrat, având în vedere că aveam nişte bani moşteniţi de la tatăl meu şi i-am folosit. După ce am primit cetăţenia am fost angajat.
CV
Palestinianul decorat de doi preşedinţi români