Mutarea Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim poate să implice România într-o confruntare diplomatică de proporții, mai ales după ultimul anunț al palestinienilor.
Secretarul general al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP), Saeb Erekat, l-a descris luni pe preşedintele Paraguayului, Horacio Cartes, drept un „lider iresponsabil”, după ce acesta din urmă a inaugurat ambasada ţării sale la Ierusalim, oficialul palestinian cerând totodată ţărilor arabe să boicoteze acele state care-şi mută ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim, relatează agenţiile WAFA şi EFE.
„Am văzut astăzi cum preşedintele Paraguayului este un lider politic iresponsabil prin sfidarea dreptului internaţional şi a procesului unei păci juste şi durabile în Orientul Mijlociu”, a menţionat Erekat într-o declaraţie, scrie agerpres.ro.
„Prin deschiderea ambasadei sale la Ierusalim, Paraguayul încalcă rezoluţia 478 a Consiliului de Securitate al ONU, precum şi demnitatea popoarelor din America Latină care au luptat pentru libertate şi justiţie împotriva dominaţiei şi opresiunii”, continuă oficialul palestinian în aceeaşi declaraţie, calificând în plus decizia Paraguayului drept „un act ilegitim” şi „o supunere în faţa dictatelor şi presiunilor americane şi israeliene”.
El a menţionat totodată că Autoritatea Palestiniană se află în contact cu mai mulţi aliaţi pentru a lua „măsuri diplomatice” împotriva SUA, Guatemalei şi Paraguayului, ţările care până în prezent şi-au mutat ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim. „Cerem în mod particular ţărilor arabe care găzduiesc misiuni diplomatice ale acestor ţări să implementeze rezoluţiile Ligii Arabe din 1980, 1990 şi 2000, sistând toate legăturile cu statele care îşi transferă ambasadele la Ierusalim sau recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului”, a conchis Saeb Erekat.