Jurnaliştii britanici de la publicaţia „Daily Mail” au vizitat oraşul transilvănean Huedin, mergând pe urmele unui clan de romi care au fost prinşi la Londra după ce au furat ani de zile din buzunarele călătorilor care adormeau în trenurile cu care făceau naveta.
Au rămas uimiţi când au văzut rezultatul infracţiunilor. Romii din familia Rostas (după cum îi cheamă pe hoţii prinşi la Londra) şi-au ridicat din banii de furat nişte palate cu trei etaje uriaşe, cu turnuleţe şi maşini scumpe parcate în faţă.
Astfel, ceea ce a devenit practic o imagine deja clişeu a vieţii ţiganilor îmbogăţiţi în România, a stârnit revolta britanicilor care scriu: „În Marea Britanie, susţin că sunt dezavantajaţi, că trăiesc din ajutoare şi din ce mai primesc de la turişti. Dar, de fapt, familia Rostas are cinci palate uriaşe în România lor natală, finanţate de furturile de buzunare la scară largă de aici. Acestea sunt conace de prost gust pe care ţiganii le-au construit după ce au furat sume de sute de mii de lire de la navetişti, după ce le-au furat telefoane mobile şi banii în timp ce moţăiau în trenurile de noapte de la Londra la Kent”.
„Da, suntem foarte bogaţi”
Telefoanele furate erau trimise pentru a fi vândute în România, iar banii scoşi erau investiţi în vile cu „16 dormitoare”, câte au numărat jurnaliştii străini într-una din „căsuţe”. Britanicii au remarcat că pe frontispiciul palatelor ţigăneşti ale clanului Rostas era ridicată, la loc de cinste, emblema Mercedes, „oglindită”, de altfel, la scară mai mică, e drept, şi pe maşinile parcate la scară.
„Toate aceste clădiri sunt lăsate neterminate pentru a scăpa de taxe”, au remarcat britanicii.
„Da, suntem foarte bogaţi, o familie foarte bogată. Muncim în Anglia, Spania şi Fanţa. Facem mulţi bani”, s-a lăudat un tânăr rom în faţa jurnaliştilor străini.
Aceştia au aflat că „asistaţii sociali” din familia Rostas prinşi la furat în Anglia au cumpărat acum un an teren în localitate Calatele, din vecinătatea oraşului, cu nu mai puţin de 30.000 de euro. „Ieri, alţi membri ai familiei Rostas se plimbau prin Huedin în costume de firmă lucioase şi cu ceasuri de aur sau bijuterii. Parcate în faţa palatelor, erau maţini Mercedes, Audi sau BMW cu numere de Anglia sau de Irlanda”, mai scrie „Daily Mail”.

SUSPECȚI. Cei patru bărbați din familia Rostas, care au recunoscut furturile – de la stânga la dreapta: Romulus, Marin, Robert și Cornel
O reţea amplă
Din informaţiile poliţiei londoneze, romii prinşi fac parte de fapt dintr-o reţea mai mare de infractori care operează în Marea Britanie, Irlanda, Spania şi Franţa. Un vecin al romilor le-a povestit la Huedin britanicilor câteva aspecte din „istoria” clanului. „N-au muncit o zi în România. Nu fac decât să fure,să fure şi iar să fure. Au început totul prin anii 90 când vindeau whiskey şi ţigări furate, apoi s-au mutat în Anglia”, a spus vecinul romilor.
Când romii se întorc din străinătate, o lună pe an, a adăugat aceasta, investesc banii furaţi în construcţia casei. Apoi dau petreceri, cheltuiesc mii de euro la cazinouri şi „mănâncă cât pot”. „Când rămân fără bani, se întorc iar la furat”, a zis huedineanul.
„Criminali de carieră”. Sau „asistaţi”
Clanul Rostas ar fi ajuns în Anglia acum zece ani, „ca refugiaţi”, scrie „Daily Mail”. „Au cerut mii de lire pentru handicapuri şi alocaţii pentru copii, bani cu care plăteau chiria a două case cu terasă în Gravesend, Kent. Acum, însă, de când patru dintre membri familiei au recunoscut că sunt vinovaţi de complicitate la furt, bunurile lor ar putea fi confiscate”, scrie ziarul britanic.
Detectivul Tim Weeks de la Poliţia Transporturilor din Marea Britanie i-a urmărit ani de zile pe romii stabiliţi la Kent. Îi numeşte în ziarul londonez „criminali de carieră”. „Scopul lor este de a face cât mai mulţi bani pentru a-i trimite înapoi în românia unde cumpără terenuri şi proprietăţi”, a încheiat acesta.
CITIȚI ȘI:

  • Palatele romilor, scoase la închiriat 
  • AVERILE ROMILOR: Saga clanului Cârpaci, cei mai mari evazionişti din vestul ţării