Păgânism și homosexualitate la Vatican

Păgânism și homosexualitate la Vatican

Criticii care îl acuză pe Papa Francisc că împinge Biserica Catolică spre stânga au primit recent muniție nouă din partea Suveranului Pontif.

Vaticanul a fost printre primii care au reacționat la apelurile disperate ale lui Macron („Notre maison brûle”) pentru salvarea Amazoniei. „Acest plămân de păduri este vital pentru salvarea planetei”, le spunea Papa Francisc în august miilor de credincioși adunați în Piața San Pietro, într-un acord perfect cu neo-marxismul agresiv promovat de Greta Thunberg și acoliții ei.

Într-un interviu pentru La Stampa, Papa Francisc declara că „amenințările care planează asupra populațiilor și teritoriilor amazoniene sunt provocate de interese economice și politice ale păturilor dominante ale societății”.

Suveranul Pontif a mers până acolo încât a organizat un sinod special dedicat Amazoniei, care a început luni, 7 octombrie, și va dura până pe 27 octombrie. Înainte de sinod, vineri, 4 octombrie, Papa a participat la o ceremonie bizară desfășurată în grădinile Vaticanului. Urmașul Sfântului Petru a plantat un copac alături de mai mulți șefi indigeni din zona Amazonului, care au adus ofrande zeiței Pământului și s-au prosternat în fața unor statuete de idoli sculptate în lemn, care reprezentau femei însărcinate goale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pământul în care Papa și indigenii au plantat copacul a fost adus special din Amazon („celebrând bogăția culturilor și tradițiilor bioregiunii”, „pământ scăldat în sângele celor care au murit luptând împotriva distrugerilor”, a explicat Vatican News) și India. De asemenea, a fost adus și „pământ reprezentând refugiații și imigranții forțați să-și părăsească vetrele din cauza războiului, sărăciei și devastării ecologice”, a adăugat ziarul Vaticanului, care a precizat: „A fost pământ din locuri în care are loc trafic de ființe umane și din alte locuri, din întreaga lume, unde se desfășoară proiecte durabile”.

O femeie îmbrăcată în haine tradiționale s-a apropiat de Papă și i-a pus inele pe degete, apoi și-a făcut semnul crucii.

Penele băștinașilor și pălăriile preoților

Mulți au comentat pe rețelele de socializare că ceea ce s-a petrecut în grădinile Vaticanului a semănat cu un ritual păgân de fertitilitate. Părintele Ryan Hildebrand a comentat pe Twitter: „Ceremonia pare ruptă din campusul de la Berkeley din anii ‘60 (epoca Hippie și a Flower Power – n.r.) Cum s-o iei în serios?”

Luni, la deschiderea Sinodului, Papa a denunțat „cuvintele ofensatoare” la adresa băștinașilor amazonieni: „Am fost întristat să aud, chiar aici, un comentariu sarcastic despre un bărbat evlavios care a adus ofrande cu pene în cap. Spuneți-mi: ce diferență există între penele din cap și tricornul folosit de anumiți oficianți în instituțiile catolice?”

Organizatorii evenimentului au fost Rețeaua Bisericească Pan-Amazoniană, Ordinul Călugărilor Franciscani Minoriți și foarte stângista Mișcare Catolică Globală pentru Climat. Aceasta din urmă include grupuri de lucru care „coordonează angajarea catolică în Acordul de la Paris” și promovează „grevele climatice” și „renunțarea la combustibilii fosili” în rândul tinerilor, scrie Life Site News. De asemenea, grupul a creat un ghid gratuit care învață cum trebuie formate „echipele verzi” în interiorul parohiilor, „implementarea în rândul enoriașilor a stilurilor de viață cu emanații reduse de carbon” și „activismul pentru justiție climatică”.

„Încurajare și sprijin” pentru LGBT

În aceeași săptămână, luni 30 septembrie, Papa Francisc le-a oferit criticilor care îl acuză de neo-marxism un alt motiv de atac: Suveranul Pontif l-a primit pe preotul iezuit american James Martin, unul dintre principalii promotori ai cauzei LGBT în sânul Bisericii Catolice, într-o audiență privată de 30 de minute în Palatul Apostolic.

După întrevederea dintre cei doi, la care nu a asistat decât un translator, Martin a scris pe Twitter vădit satisfăcut: „Am împărtășit cu el (Papa) bucuriile și speranțele, dar și durerile și anxietățile catolicilor LGBT și ale persoanelor LGBT din toată lumea”. Iar revista American, la care James Martin este editor, a calificat întâlnirea drept „un foarte semnificativ gest public de recunoaștere, încurajare și sprijin”.