Pactul secret dintre Dăncilă și Dragnea. Ce urmărește premierul României?

Pactul secret dintre Dăncilă și Dragnea. Ce urmărește premierul României?

Gabriela Firea, fost inamic declarat al lui Liviu Dragnea până în momentul condamnării acestuia, a dezvăluit ce pact a avut actualul premier al României cu fostul său șef pe linie de partid.

Firea crede că informațiile conform cărora Dăncilă și Dragnea nu au avut o relație bună au fost lansate în presă pentru ca premierul României să beneficieze de o imagine bună, însă realitatea ar fi contrară celor apărute în spațiul media.

„Dacă PSD a pierdut alegerile europarlamentare - și le-a pierdut rușinos, sunt pierdute - noi nu am făcut analiza, dar din ce s-a afirmat public și din ce discută colegii, în primul rând motivul esențial a fost acela că Dragnea a avut o cotă scăzută de încredere și a propus României teme care au deranjat sau teme care au fost interpretate greșit sau campania adversarilor a fost mai puternică decât temele puse pe tapet de domnul Dragnea. Cele care au iritat sau care au fost folosite în rețelele de socializare și care l-au dus pe Dragnea în situația de a fi demonizat, de a plăti și el personal dar si partidul Dacă s-a concluzionat că trebuie să ne înnoim, să facem altceva decât a făcut domnul Dragnea, pentru că asta este motivul pentru care s-au pierdut alegerile, păi și atunci noi cu ce ne prezentăm în fața poporului, ne prezentăm tot cu persoane care toată viața au fost susținute de Dragnea și puse în aceste funcții, dar o dezicere de o lună de zile nu ține loc de toată cariera de 20 de ani pusă în spate. Dacă a fost atât de negru domnul Dragnea, îi alegem pe cei care nu au făcut nicio zi de dizidență la domnul Dragnea?

Eu m-am luptat 9 luni de zile cu domnul Dragnea. A, că în ultima lună au fost niște jocuri și se spunea prin presă că domnul Dragnea nu-și mai vorbește cu doamna Dăncilă, dar nu am văzut public acțiuni fățișe de a spune, un nu, dar nu hotărât acțiunilor domnului Dragnea”, a subliniat primarul general la România TV.

Ne puteți urmări și pe Google News