PACEA de la Ateneu. Și-au pus RECIPROC fotografii pe SITE-ul OFICIAL

După ceremonia de joi seara, de preluare oficială de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, la care au participat toți liderii Europei, pe paginile oficiale ale Administrației Prezidențiale și Guvernului au apărut și fotografiile de la eveniment.

Premierul Viorica Dăncilă, care nu a contenit, în ultima perioadă, cu mesajele de pace și prietenie l-a pus pe președintele Klaus Iohannis singur în fotografie, în timp ce susținea discursul.

 

În schimb, președintele a pus o poză de grup, nu și momentul discursului premierului. Dar nici nu a tăiat-o din imagine pe Dăncilă, așa cum a făcut cu fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor, la vizita în Statele Unite.

Aseară, când s-au întâlnit, la Ateneul Român, Iohannis s-a dovedit foarte jovial, a dat mâna cu premierul Viorica Dăncilă și chiar a schițat un zâmbet.