A pregătit Toader OUG pentru modificarea Justiției? Reacția Comisiei Europene

Comisia Europeană, printr-un purtător de cuvânt, a reacționat la informațiile privind posibilitatea adoptării unei OUG privint modificarea Codurilor sau legilor justiției.

Într-un comunicat trimis g4media.ro, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, a precizat că nu va specula în legătură cu posibilitatea adoptării OUG și a reamintit declarațiile vicepreședintelui CE, Frans Timmermans.

„Nu voi specula asupra posibilelor deciziicare ar putea fi adoptate de Guvernul României sau cum vom reacționa. Dar, într-o notă generală, permiteți-mi să vă reamintesc declarația prim-vicepreședintelui Timmermans de la ultima vizită în București”, a fost mesajul lui Wigand.

„Am spus de multe multe ori, dacă aveți în vedere o nouă legislație, de ce nu veniți să ne cereți sfatul, de ce nu cereți sfatul unui organism independent cu multă expertiză, cum este Comisia de la Veneția, astfel încât că nu faceți pași în direcția greșită. Suntem la dispoziția dvs să vă ajutăm să faceți asta. Știu că este nevoie de transpunerea deciziilor Curții Constituționale în legislație, dar haideți să o facem în așa fel încât să nu renunțăm la lupta împotriva corupției și să respectăm independența sistemului judiciar din România. Acest lucru este foarte, foarte important. După cum știți, am oferit niște sfaturi în raportul MCV cu privire la modul de abordare a acestei probleme și sper că va exista un proces judiciar care să permită celor care au o anumită experiență să ofere sfaturi sănătoase, astfel încât lucrurile să meargă în direcția cea bună”, a declarat Timmermans.