Nişte forme ciudate au fost găsite în regiunea Mangystau, lângă graniţa dintre Turkmenistan şi Uzbekistan. Aici, pe cei 165.000 de kilometri pătraţi, există nişte pietre foarte ciudate din cauza felului în care arată.

Odată publicate fotografiile cu acestea, a şi apărut o teorie conform cărora ele ar fi de origine extraterestră. În reţelele de socializare, unii au avansat chiar ipoteza că pietrele ciudate ar reprezenta ouă de extraterestru.

Misterul a fost lămurit în cele din urmă într-un articol publicat în DesertUSA. “Este vorba despre o concreţiune (n.r. – agregat mineral format prin depunerea materialului din soluții în jurul unui nucleu – roci, minerale – în soluri sau în peșteri), care de obicei are forma sferică”, se arată în articolul care a anulat toate teoriile despre originea extraterestră a pietrelor.

Sursă foto: lazerhorse.org