Întors după şapte ani în ţară, austriacului i s-au furat pe loc actele şi banii.
Vacanţa plănuită de o familie de români din Austria pe „litoralul însorit al Mării Negre“ a fost distrusă din primele clipe de la sosirea la Constanţa. Otto Deak, în vârstă de 46 de ani, născut în Sălaj şi stabilit de 20 de ani în Austria, îşi dorea de şapte ani să vină la mare, alături de soţia şi fetiţele gemene, de numai 3 ani.
Acum nu mai vor decât să plece acasă, dar sunt blocaţi în ţară pentru că au rămas fără acte, fără bani şi cheile de la casă. Şi asta pentru că, în timp ce-şi descărcau bagajele din maşină, au constatat că geanta în care ţineau paşapoartele, carnetele de şofer, toate cărţile de credit şi peste 4.000 de euro a dispărut din portbagajul deschis. Jaf de 30 de secunde „Copiii erau în maşină cu soţia, eu am băgat capul să demontez tetiera şi în următoarele 30 de secunde am constatat că geanta aflată în stânga portbagajului a dispărut“, spune bărbatul. O patrulă de poliţie oprită de turistul austriac nu a găsit suspecţi în zonă şi l-au sfătuit ca a doua zi dimineaţă să depună plângere la secţia 1 din cartier. Cu ajutorul unor camere de luat vederi, care erau montate în apropierea locului faptei, turiştii au văzut cum au fost prădaţi.
Cei doi hoţi îi filaseră în timp ce descă rcau bagajele, iar în momentul acţiunii, unul dintre ei a mers prin spatele maşinii, aproape în genunchi, a luat pur şi simplu geanta, i-a predat-o celuilalt şi amândoi au plecat liniştiţi. „Totul se vede pe imaginile surprinse din două unghiuri“, spune Deak. Primul care a fost sigur că hoţii pot fi identificaţi a fost chiar patronul firmei care deţine camerele, Răzvan Oancea.
„Cred că unul dintre hoţi m-a furat şi pe mine în urmă cu câţiva ani. M-am oferit să merg şi eu la poliţie, mă gândeam că îl pot recunoaşte din pozele cu suspecţii pe care le are orice post de poliţie“, spune acesta. La Secţia 1 Poliţie au apărut însă surprizele neplăcute. În primă fază, turistul şi prietenul său, profesor de drept, au sugerat poliţiei să discute cu persoanele cu cazier din cartier. „În slujba cetăţeanului“ „Ni s-a spus că am văzut prea multe filme poliţiste şi că ei nu vorbesc cu infractorii“, povesteş te victima. Au fost sfătuiţi să depună plângere scrisă, dar imaginile filmate au fost considerate irelevante. „Ceea ce este revoltător e că poliţia porneşte cu prejudecata că nu va face nimic. Sigur nu ne aşteptăm la un optimism nerealist, dar să-i spui unui cetăţean străin că degeaba a făcut plângere, că nu se va rezolva nimic, mi se pare inacceptabil“, spune profesorul de drept.
„Doi angajaţi ai poliţiei au fost drăguţi şi ne-au adus lângă o proprietate abandonată plină de boscheţi şi parcul de lângă lac şi ne-au arătat unde trebuie să căutăm noi actele abandonate eventual de hoţi, apoi au plecat“, povestesc jefuiţii. Astfel, turiştii au scormonit timp de o jumătate de zi prin toţi boscheţii în care au găsit însă seringi, tampoane, excremente, gunoaie, numai actele nu. Avertisment de sezon „Îmi este groaznic de teamă că hoţii pot lua cheile şi pot ajunge în Austria. Nu înţeleg cum pot fi atât de cruzi. Au văzut clar că sunt cu doi copii mici, mi se pare inuman că nu au făcut în aşa fel încât să-mi pună actele şi cheile undeva, să pot pleca şi să uit acest capitol urât din viaţa mea“, spune Otto Deak.
„Poliţia din Constanţa ar trebui poate să fie mai atentă cu persoanele străine, mai doritoare să ajute, pentru că acest judeţ este în timpul verii magnetul de bază al României şi este foarte grav ce se întâmplă aici“, a avertizat el. ANCHETĂ Cercetaţi disciplinar Şeful Secţiei 1 Poliţie, comisar Emilian Pîrvu, susţine că oamenii săi îşi fac treaba şi continuă ancheta pentru prinderea făptaşilor. „Cei doi poliţişti care le-ar fi recomandat păgubiţilor să caute în boscheţi vor fi cercetaţi şi, în funcţie de rezultate, vor fi trimişi în faţa comisiei de disciplină“, explică poliţistul. „Poliţiştii sunt datori să efectueze cercetări, chiar şi în boscheţi, şi să ajute la recuperarea prejudiciului“, a explicat şi purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, inspector Radu Croitoru.
Ieri după-amiază, turistul a bătut din nou la uşa poliţiei, pentru a obţine o dovadă necesară la Ambasada Austriei din Bucureşti, pentru un paşaport provizoriu. „Ni s-a spus să venim mai târziu, pentru că domnul comandant lipseşte şi am fost admonestaţi că am vorbit cu presa, care aleargă după rating“, a spus prietenul victimei, profesorul de drept.