Cum otrăvim mâncarea sănătoasă cu sosuri cancerigene

Cum otrăvim mâncarea sănătoasă cu sosuri cancerigene sursa foto. EVZ

Un studiu realizat pe 155 de sosuri din comerț scoate la iveală un rezultat alarmant: ceea ce ar trebui să ne îmbie papilele gustative, de fapt, ne bagă în spital.

Moda vieții sănătoase câștigă tot mai mulți adepți, asta în teorie. În practică, majoritatea aleg cu grijă îngredientele de bază pentru o salată, de exemplu, dar când vine vorba de dressing dau fuga la raionul de sosuri, unde îi îmbie, de pe raft, sute de variante, care mai de care mai apetisante. Și chiar sunt apetisante, iar asta se datorează aromelor adăugate, destul de multe la număr. Multe sunt însă și bolile la care se expun cei care aleg să consume astfel de „bunătăți”.

Asociația Pro Consumatori a analizat conţinutul a 31 de sosuri de maioneză, 33 sosuri de roşii, 20 sosuri de soia, 7 sosuri de usturoi şi alte 64 de tipuri și au constatat că toate sunt pline de aditivi periculoși, care, în cazul unui consum constant și pe termen lung, devin un real pericol pentru sănătate.

Specialiștii spun că majoritatea aditivilor alimentari sunt de natură chimică și doar imit gustul natural. Aceștia sunt adăugați în alimente pentru a modifica caracteristicile psihosenzoriale ale produselor (gust, miros, culoare, aromă, consistenţă), respectiv pentru a prelungi durata de păstrare a alimentelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Chiar dacă ne raportăm la o alimentație bio, în care alimentele de bază sunt de calitate, de exemplu pește, carnea sau legume de calitate, simpla adăugare a acestor sosuri, că vorbim de ketchup, maioneze, de sosuri cu diferite arome, de usturoi, barbeque, aduce un aport de toxine ce modifică foarte mult calitatea alimentelor de bază. Toate aceste gusturi bune induse de sosuri reprezintă de fapt un mod de otrăvire a fiecăruia dintre noi atunci când le consumă”, a explicat pentru Evenimentul Zilei medicul nutriționist, licențiat în biochimie, Alina Stoica.

Ești ceea ce mănânci!

Alimentația are rolul de a ne da aportul de energie optim pentru ca organismul nostru să funcționeze în paramentri normali. Am putea compara mâncarea cu combustibilul folosit de automobile. Așa cum fiecare mașină are nevoie de un anumit tip de combustibil, evident, de calitate, așa se întâmplă și cu organismul nostru.

Astfel că, indiferent de cât de sănătoasă este mâncarea din farfuria noastră, în momentul în care adăugăm sosuri pline de aditivi compromitem tot meniul, transformând combustibilul nostru în otravă curată.

„Fiecare sos are un anumit tip de ingrediente și este foarte important să fim consumatori conștienți și informați, să ne obișnuim să citim eticheta și să ne gândim dacă avem nevoie de astfel de ingrediente sau nu în alimentația noastră de zi cu zi”, explică nutriționistul.

Salata cu dressing – bombă de chimicale

„Sunt foarte multe sosuri cu diferite arome care sunt apreciate vara, în tot felul de salate, dar care au o cantitate foarte foarte mare de clorură de calciu, o soluție care se folosește la dezghețat șosele, extrem de agresivă cu organismul nostru și care nu este compatibilă cu compoziția celulară, deci nu poți spune că te hrănești, ci că mănânci, ai burta plină, dar nu aduci beneficii deloc corpului. Atâta timp cât ne bazăm pe alimente de calitate, trebuie să păstrăm această linie până la ultima picătură de ulei care apare într-o salată. Este important ca și sosurile să fie făcute numai din ingrediente sănătoase, mai ales că sunt extrem de simplu de făcut și acasă”, spune specialistul.

 

Riscuri

Fiecare alegere are prețul ei, mai ales când vine vorba de cele alimentare, iar aici nu ne referim la plata de la casa de marcat, ci la sănătate. Specialiștii trag un semnal de alarmă asupra riscurilor la care se supun cei care aleg să consume alimente pline de aditivi. „Primul și cel mai rapid efect al unei astfel de alimentații este creșterea în greutate. Este ca și cum am mânca pietre și să ne așteptăm să le digerăm corect. Apoi, există riscul de creștere a colesterolului, a trigliceridelor, a lipidelor, de modificări ale funcțiilor tiroidiene. Este un mod în care agresăm corpul”, explică nutriționistul Alina Stoica.

 

Cancerul, la o aruncătură de băț

Toate aceste chimicale din aromatele produse reprezintă un risc major de declanșare a cancerului.

„Dacă există o predispoziție pentru a forma celule canceroase, atunci tot ce este aliment proinflamator antrenează dezvoltarea celulelor canceroase.

Este foarte important să fim precauți și să investim în prevenție, aducând în meniul nostru numai alimente de calitate, în cel mai mic detaliu.

Atâta timp cât există un coktail, un amestec atractiv, din care nu putem diferenția ingredientele de bază, atunci ar trebui să fim reticenți, pentru că nu suntem un coș de gunoi în care să aruncăm produse la întâmplare.

Fie că vorbim de un sos, fie că vorbim de cartofi prăjiți într-un ulei care a fost folosit și refolosit, fie că vorbim de gogoșica de la colț de stradă, este tot un mod nociv de a ne raporta la sănătatea noastră”, adaugă nutriționistul.

Potrivit Harvard School of Public Health, excesul de grăsimi saturate, care se găsesc în număr mare în aceste sosuri, poate duce în timp la blocarea arterelor, constituind în acelaşi timp un factor de risc pentru creşterea incidenţei afecţiunilor cardiovasculare, acestea reprezentând în acest moment prima cauză a decesului la nivel mondial.

 

Maioneza din comerț, boală curată

„Un sos de maioneză conține 0,1% praf de gălbenuș de ou. O cantitate aproape inexistentă. Și atunci, din ce gălbenuș de ou este făcută această maioneză? Ca să nu mai vorbim că maioneza din comerț mai conține și în jur de 8-9 aditivi, arome, toate substanțe chimice care ne pot duce organismul într-o direcție extrem de nefavorabilă”, atrage atenția Alina Stoica.

 

Nu toate sosurile sunt rele

Pe lângă gama largă de sosuri extrem de nocive pentru sănătate, există pe piață și variante de sosuri care nu conțin arome și aditivi. De regulă, acestea sunt mai scumpe și au un termen de valabilitate mai scurt.

 

CEA MAI SIGURĂ VARIANTĂ: sosurile făcute în casă

Evident, nu vor avea același termen de valabilitate ca sosurile din comerț, însă aportul nutritiv și grija pentru sănătate ar trebui să câștige detașat în fața iluziei aromelor și a timpului câștigat prin cumpărarea unui produs de-a gata.

Berea din cannabis, o alternativă „mai sigură” la acool

Canada a adoptat recent legea care permite consumul de cannabis în scopuri recreative și care urmează să intre în vigoare din toamna acestui an. Acesta este doar începutul unei adevărate industrii în ceea ce privește faimoasa plantă.

O echipă de cercetători din Ontario, Canada, a lucrat la realizarea primei beri rezultate din fermentarea cannabisului. Potrivit theguardian.com, din analiza noii băuturi, specialiștii au tras concluzia că aceasta ar fi o alternativă mai sigură și mai sănătoasă decât alcoolul, dar care trebuie consumată cu moderație.

Deși în lume mai există și alte tipuri de bere pe bază de cannabis, acestea sunt fermentate din orz și infuzate cu ulei de marijuana, canadienii vor ca produsul lor să fie unic. Astfel că, berea fermentată din tulpinile și rădăcinile plantei de cannabis mai conține doar apă, drojdie și hamei, rezultând într-o băutură non-alcoolică, fără gluten, dar care însă reușește să te „îmbete”.

 

Ministrul Sănătății, apel către populație pentru donarea de sânge în perioada de vară

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, face apel la populație să doneze sânge. În lunile de vară, numărul donatorilor scade cu până la 25%, cu toate că cererea crește, din cauza accidentelor rutiere și a operațiilor planificate.

„Cererea zilnică a unităților sanitare din București este de 1000-1500 componentei/zi, iar centrul de donare poate asigura în această perioadă maxim 300 -500 compunente/zi. De exemplu, ieri, au fost numai 120 de persoane care au intrat în centru cu intenția de a dona, în condițiile în care ar trebui să existe cel puțin 300 de donatori zilnic pentru a face față cererii unităților sanitare. Fac apel la populație să vină la centrele de donare și să doneze benevol o pungă de sânge poate face diferența în lupta medicilor pentru viață. Vom reorganiza rețeaua de transfuzii și întreg domeniul”, a declarat ministrul Sorina Pintea.

 

Ce conțin sosurile in sosurile din magazine, potrivit in magazine, potrivit studiului APC

● Sos de usturoi cu 1% usturoi deshidratat şi 7 substanţe chimice!

● Sos barbeque cu aromă de afumătură şi 10 linguriţe de zahăr!

● Sos pentru grătar cu aromă de fum şi 8 linguriţe de zahăr!

● Sos de peşte cu o pătrime sare!

● Sos de maioneză cu 11 aditivi alimentari!

● Un sfert din sosurile de maioneză analizate conţin câte 7 substanţe chimice!

● 8 din 10 sosuri de maioneză conţin între 5 şi 11 substanţe chimice!

● Sos de maioneză cu 0,1% praf de gălbenuş de ou!

● Gălbenuşul de ou din sosurile de maioneză nu depăşeşte 5%!

● 7 din 10 sosuri de maioneză conţin EDTA!

● Sos salată cu aromă de iaurt şi EDTA!

● Sos mexican cu aromă de fum şi extract de drojdie!

● Sos Taco Salsa cu soluţie de dezgheţat şosele!

● Sos de ciuperci cu extract de ciuperci, extract de legume şi arome!

● Sos ţigănesc cu zaharinat de sodiu, îndulcitor sintetic de 500 de ori mai dulce decât zahărul!

● Sos vânătoresc cu pulbere de praz!

● Sos cu aromă de hrean şi zaharinat de sodiu!

● Sos Andalouse cu aromă de ardei şi 1% praf de ou!

● Sos iute cu aromă de ardei iute şi conservanţi!

● Un sfert din sosurile de roşii nu conţin aditivi alimentari!

● 8 din 10 tipuri de ketchup sunt realizate din pastă de tomate!

● Ketchup cu aromă de tomate, sucraloză şi conservanţi!

● Sos de roşii cu monoglutamat de sodiu şi sare de lămâie!

● Jumătate din ketchupurile/ sosurile de roşii analizate conţin câte 2 tipuri de conservanţi!

● 2 din 10 tipuri de ketchup conţin câte 6 aditivi alimentari!

● Sosurile de soia sunt soluţii de saramură cu gust de soia!

● Jumătate din sosurile de soia analizate conţin între 16,5% şi 22,3% sare!

● Sos de soia cu 10 linguriţe de zahăr!

● Sos de soia cu proteină hidrolizată din soia!

● Sos de soia cu 3 potenţiatori de gust şi aromă!