O femeie de 33 de ani ani din Creta a fost supusă amenințărilor și presiunilor pentru a renunța la sarcină. Cazul a stârnit indignare în Grecia.
Cotidianul El Mundo scrie că șefii companiei de construcții Pantheon AKTE din orașul Heraklion, Creta, a cerut unei angajate de 33 de ani să facă avort în momentul în care aceasta a decis să facă cunoscută situația sa medicală.
Patronii s-au speriat pentru că potrivit legislației elene, femeile nu pot fi concediate timp de un an și jumătate de la aducerea pe lume a unui copil. Femeia se afla la a treia sarcină când a decis să facă publice presiunile. Picătura care a umplut paharul a fost atunci când i s-a cerut să-și dea singură demisia sau să accepte să fie concediată. Mulți muncitori greci sunt siliți să suporte mari întârzieri la plata salariilor, astfel că și femeia în cauză nu mai fusese plătită din iunie. Compania ăi datorează în plus bani pentru plata orelor suplimentare, a weekend-urilor lucrate, a sumelor pentru concediu, primele de Paște și de Crăciun din 2013.
Femeia a făcut plângere la Inspectoratul de Muncă Heraklion însoțită de alți 11 colegi și reprezentanți ai sindicatelor. Ancheta autorităților a mai scos la iveală faptul că femeia care fusese angajată pe o funcție administrativă executa și munci de ingineră pentru un salariu de 615 euro brut pe lună. Banii erau acoperiți de companie din fonduri europene pentru promovarea ocupării forței de muncă.