Guvernul a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanță de urgență privind pentru creşterea salariilor profesorilor. Documentul a fost postat duminică, 11 iunie, pe site-ul oficial al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Actul normativ a fost elaborat în urma negocierilor cu reprezentanții profesorilor aflați în grevă care urmează să dea un răspuns până luni, 12 iunie, la ora 10.00.
Proiectul de act normativ elaborat în urma ultimei runde de negocieri dintre sindicatele din Educație și reprezentanții guvernului a fost postat pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în transparență decizională. Urmează ca profesorii să ia o decizie cu privire la continuarea grevei, după ce vor consulta documentul, până luni, 12 iunie, la ora 10.00 dimineață.
Premierul Nicolae Ciucă a acceptat revendicările greviștilor sub presiunea urgentării rotativei guvernamentale. Timp de aproape trei săptămâni, negocierile au bătut pasul pe loc, echipa guvernamentală nelăsând impresia că dorește să rezolve criza din sistemul de învățământ, în ciuda tuturor declarațiilor publice ale politicienilor de la guvernare.
Mai mult, dialogul a fost suspendat de guvern, în perioada minivacanței de Rusalii, astfel că greva s-a prelungit până în preajma examenelor naționale. Din acest motiv, Ministerul Educației a anulat probele de competențe la examenul de bacalaureat și le-a echivalat cu notele obținute de candidați pe parcursul ciclului școlar.
Salariile profesorilor vor fi majorate cu 1.300 de lei
Nota de fundamentare a proiectului pus în transparență prevede că din 1 iunie 2023 se vor majora salarile de bază ale personalului din sistemul de învățământ preuniversitar şi din instituţiile de învăţământ superior cu 1.300 de lei brut pentru fiecare funcţie.
Conform actului normativ, cu aceeași sumă cresc și salarile personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum şi pentru celelalte categorii de funcţii cuprinse în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi care desfăşoară activitatea în sistemul naţional de învăţământ.
Salariile personalului nedidactic vor crește cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcţie.
„Această sumă se acordă şi pentru personalul nedidactic încadrat la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, având în vedere faptul că pentru unele categorii de funcţii, grila aflată în plată este sub nivelul salariului de bază minim aflat în plată, fiind necesar ca de această sumă, de 400 de lei să beneficieze şi aceasta categorie de personal”, se precizează în Nota de Fundamentare.
Majorările salariale vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei și vor avea un impact bugetar, în anul curent, de 2.705.505 lei.
Conținutul Ordonanței de Urgență
„Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă:
Art.I La Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, Anexa I Cap.I lit.A se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță de urgență.
Art.II La articolul I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, după alineatul (11) se introduc trei noi alineate, alin. (12) - (14) cu următorul cuprins:
(12) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. I, Cap. I lit. A la aceeași lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.
(13) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază aflate în plată pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educației nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ, se majorează cu suma de 1300 de lei fiecare.
(14) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază stabilite potrivit alin.(1^1) pentru personalul nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează cu suma de 400 de lei fiecare. Această sumă se acordă și pentru personalul nedidactic încadrat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Art. III În aplicarea art. II, la stabilirea cuantumului brut salariilor de bază ale personalului, aferent lunii iunie 2023, se are în vedere această lună, în integralitate.
Art. IV Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iunie 2023 se abrogă” se arată în actul normativ.
Guvernul a omis din nou garanțiile solicitate de profesori
După cum se vede din documentul publicat în transparență, revendicarea profesorilor cu privire la majorarea salariului din 1 ianuarie 2024 nu apare în actul normativ, ci doar în Nota de fundamentare.
„În contextul în care România are obligaţia să respecte jaloanele impuse prin PNRR şi având în vedere situaţia excepţională care impus adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă, în urma negocierilor desfăşurate între reprezentanţii Guvernului şi liderii federaţiilor sindicale care au declanşat greva generală la nivelul sistemului naţional de învăţământ, pentru a putea asigura deblocarea sistemului de învăţământ şi respectarea dreptului la educaţie pentru 3 milioane de elevi,
în urma negocierilor Guvern-Federaţii sindicale, s-a convenit asupra faptului noua lege a salarizării va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public, iar creşterea salarială pe noua grilă se va face etapizat, prima tranşă de la 1.01.2024 fiind de 50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării”, se arată în Nota de Fundamentare.
Din nou, Guvernul a refuzat să-și asume prin act normativ obligația de a majora salariile profesorilor în procentul pe care l-a negociat, prin viitoarea lege a salarizării. Este ceea ce profesorii au solicitat de la început, ca garanții.
Cu o astfel de prevedere, înscrisă într-un act normativ, profesorii și-ar putea cere drepturile în justiție, în cazul în care politicienii ar alege să nu-și respecte promisiunile, așa cum au mai făcut-o în trecut.
Profesorii decid dacă vor continua greva generală
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunțat duminică, înainte ca actul normativ să fie pus în transparență, că sindicaliştii urmează să se pronunțe pe proiectul propus de guvern şi să dea un răspuns până luni, la ora 10:00, dacă vor continua greva.
„Proiectul actului normativ, de la premier am înţeles că va fi pus astăzi în dezbatere publică. Colegii îl vor putea vedea, vor cunoaşte conţinutul şi ne vom pronunţa mâine, la ora 10:00. Am cerut acolo ceea ce ştiţi şi dumneavoastră foarte clar. Au fost nişte cerinţe minimale. Una dintre ele încă nu a fost îndeplinită. Am cerut să se achite în totalitate tot ceea ce înseamnă creşterile salariale pe viitoarea grilă de salarizare în cursul anului 2024.
Aici răspunsul Guvernului a fost că se acordă prima tranşa în 2024, la 1 ianuarie, cealaltă urmând să fie acordată în 2025. Aşa că, este logic să primească colegii noştri proiectul actului normativ şi, în funcţie de conţinutul acestuia, ne vor da un răspuns până mâine, răspuns pe care îl vom comunica. Până atunci greva continuă”, a declarat Nistor.
Documentul propus de guvern poate fi citit AICI.