Ordonanță militară atacată în justiție! Proces pentru slujbele religioase

Ordonanță militară atacată în justiție! Proces pentru slujbele religioase

La Curtea de Apel Bacău a fost înregistrat un dosar, prin care o persoană cere anularea în parte a ordonanței militare doi, prin care se instituie interdicția participărilor la slujbele religioase.

Un teolog din Neamț, Mihai Chirilă a depus la Curtea de Apel Bacău o ordonanță preșidințială prin care solicită modificarea ordonanței militare 2, în sensul permiterii cetățenilor la oficierea slujbelor religioase. Chirilă vrea eliminarea din Ordonanța Militară 2 a sintagmei: se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online” (nu am nicio obiecție dacă MAI introduce în locul acestei expresii precizări pertinente legate de norme de prevenție, altele decât împărtășirea cu lingurițe de unică folosință, dezinfectarea icoanelor, restricționarea arbitrară a numărului de credincioși etc.; s-ar putea introduce o recomandare ca cei ce sunt bolnavi sau purtători ai virusului să se abțină de la a participa la slujbe, sub sancțiunea impusă de stat, sau alte precizări care să ajute la prevenția virusului, dar să nu împieteze dreptul credinciosului de a participa la slujbe)”.

Solicitarea lui Chirilă nu poate fi primită de judecător, spun specialiștii, deoarece Ordonanța Militară 2 a fost emisă în urma consultării cu specialiștii epidemiologi, ori petentul din Neamț, nu a adus în sprijinul cererii sale alte probe prin care să răstoarne situația existentă la momentul emiterii acestui act cu caracter militar, care restrânge drepturile persoanelor.

Chirilă a mai spus că măsura închiderii bisericilor este disproporțională. ”România este una dintre cele patru țări din Europa care au cerut derogare de la CEDO pentru a restrânge drepturile cetățenești, alături de alte trei țări foste comuniste, iar situația din țară se poate controla prin celelalte măsuri, nefiind nevoie de alungarea oamenilor din biserici într-o perioadă atât de importantă ca Sfintele Paști. Este discriminatorie, deoarece este alungată din biserici doar o categorie de membri ai acestora, și aduce atingere libertății de conștiință, întrucât statul încalcă grav autonomia în organizare a cultului, permițându-și să facă reguli liturgice noi”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acțiunea juridică, Chirilă a mai spus că este inadmisibil ca românii să nu poate avea parte de slujbele religioase în această perioadă de pandemie. ”Discursul public al autorităților ne lasă să credem că este aproape sigură o prelungire a stării de urgență dincolo de zilele de Paști, cu efecte catastrofale la nivelul conștiinței religioase a credincioșilor ortodocși (poate și ai altor culte). Cine are dreptul să lipsească o națiune întreagă de servicii religioase pe o durată care ar putea dura luni întregi, care s-ar putea repeta, din relatările medicilor care conduc această operațiune la nivel național, în toamna anului viitor, pe o altă perioadă nedeterminată?”