Ordonanța de Urgență a aruncat Bursa în aer. Cine sunt beneficiarii

Ordonanța de Urgență a aruncat Bursa în aer. Cine sunt beneficiarii

Investitorii de pe bursă au reacționat la știrea privind promovarea unei ordonanțe de urgență care dă acces sectorului medical privat la resursele strânse de Casa Națională de Asigurări de Sănătate a determinat un salt pe bursă, aproape instantaneu, de 10% al acțiunilor furnizorului de servicii medicale MedLife.

Investitorii de pe bursă au reacționat la Știrea privind promovarea unei ordonanțe de urgență care dă acces sectorului medical privat la resursele strânse de Casa Națională de Asigurări de Sănătate a determinat un salt pe bursă, aproape instantaneu, de 10% al acțiunilor furnizorului de servicii medicale MedLife.

Capitalizarea de piață a crescut cu 66 milioane lei în doar 4 ședințe de tranzacționare. Așteptări ridicate în piețele financiare românești ca modificările de ordin legislativ preconizate pe termen scurt să aducă bani buni în cuferele companiilor de servicii medicale. Hârtia de turnesol o reprezintă veritabila explozie la bursă a acțiunilor societății MedLife (M), singura cu acest profil care este listată la BVB.

Pe volume în creștere, titlurile au atins noi maxime de la intrarea lor la tranzacționare în decembrie 2016, impulsul ascendent accelerându-se exact după hotărârea din ziua celor 25 de ordonanțe de urgență adoptate de guvernul Ludovic Orban intempestiv înaintea demiterii. Investitorii au reacționat în contextul în care un act normativ ar urma să dea acces sporit firmelor cu capital privat din domeniu la bugetul preconizat a se ridica la 41 miliarde lei (8,60 miliarde euro) în acest an al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Titlurile Medlife au evadat cu putere, un avans de 4,97%, după „ordonanța de noapte”, investitorii ignorând chiar și știrea aparent negativă a căderii guvernului. Joi, impulsul de creștere a continuat și cotația a atins un maxim intraday de 39,60 lei/acțiune, cu 9,39% peste punctul de plecare înainte de promovarea actului normativ.

După o etapă de ezitare, titlurile MedLife și-au reluat creșterea ieri, iar ultimul preț de 39,20 lei/acțiune, conferă furnizorului de servicii medicale o capitalizare bursieră de 868,09 milioane lei (182,11 milioane euro), reprezentând o creștere cu 66,44 milioane lei (13,97 milioane euro) față de sesiunea care a precedat știrea adoptării ordonanței.

Suspiciunile din piață sunt alimentate de prelungirea etapei fără informații concrete despre textul ordonanței, dar și de publicarea de către Cotidianul a unui e-mail atribuit ministrului Sănătății, Victor Costache, și în care acesta își informează colaboratorii apropiați de la nivel de secretar de stat, Andrei Baciu și Horațiu Moldovan, dar și o anume „Iubi”, asupra faptului că ordinele ATI și IMA au fost „rescrise de prietenii noștri”, ceea ce lasă loc unor interpretări că decizii majore privind sistemele românești de sănătate sunt luate în afara cadrului prevăzut de lege, pe linia de decizie premier-ministru, informează profit.ro.