Ordonanța de urgență care vizează reducerea cheltuielilor din sistemul public se afla pe ordinea de zi a Guvernului, însă premierul Nicolae Ciucă a anunțat că acesta nu va fi adoptată în ședința de astăzi.
Premierul a declarat că proiectul va fi adoptat într-o ședință separată, programată pentru vineri. „Nu vom lua decizia în ședința de Guvern de astăzi, vom desfășura vineri o ședință de Guvern pentru a definitiva această OUG. Am considerat că este necesar să mai lăsăm proiectul în transparență, pentru a asigura toate dezbaterile necesare”, a spus premierul Nicolae Ciucă.
Guvernul amână adoptarea OUG-ului privind austeritatea
Potrivit lui Ciucă, această Ordonanță de Urgență are rolul de a controla cheltuielile publice și de a asigura stabilitatea investițiilor, fără a afecta acest sector.
De la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, Guvernul aprobă lunar, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare pentru creditele de angajament și creditele bugetare, pentru ordonatorii principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale.
Acestea sunt aprobate în cadrul cărora ordonatorii principali de credite încheie angajamente legale și deschid și repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu și instituțiile publice subordonate.
Prin excepție, nu se aprobă limite lunare pentru: dobânzi, proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, proiecte cu finanțare din Planul național de redresare și reziliență, împrumuturi și rambursări de credite, transferuri de echilibrare către bugetele de asigurări sociale.
Potrivit proiectului, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul 2023, autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, inclusiv activităților finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă acestea, le este interzisă achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme, mobilier și aparatură birotică.
Asigurarea necesităților de astfel de bunuri se va putea face numai prin redistribuiri din cadrul aceleiași instituții sau de la alte instituții publice
Angajările la stat vor fi suspendate
De asemenea, se suspendă ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante prin concurs sau examen, cu excepția posturilor unice din instituțiile și autoritățile publice locale.
Astfel, în interpretarea prezentei ordonanțe de urgență, un post unic este acel post ale cărui atribuții nu se regăsesc într-o altă structură organizatorică sau un post dintre cele aflate în structura în care există doar posturi vacante, prin conținutul și natura lor, sau prin responsabilitățile stabilite, potrivit știripesurse.ro.