Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au comunicat că, în aprilie 2013, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a primit mită de la Vasile Pogăcean, unul dintre oamenii de afaceri arestaţi alături de el. După prima tranşă cerută, din şpaga de 693.224 lei, Uioreanu a cerut şi a primit de la Ministerul Dezvoltării, finanţări de peste 3 milioane lei pentru firma afaceristului, în detrimeniul altor societăţi. Banii au fost alocaţi, potrivit OG 28/2013, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus de vicepremierul Liviu Dragnea.
Dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, este acuzat de cinci infracţiuni dezvăluie „caracatiţa” prin care au fost alocaţi bani publici celor care dădeau şpăgi în schimbul unor contracte cu statul.
În ordonanța de reținere întocmită de procurori se arată că „există probe şi date care conduc la suspiciunea rezonabilă, potrivit cărora, în perioada aprilie 2013-mai 2014, inculpatul Horea Dorin Uioreanu a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile, remiterea cu titlu de mită a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de 15% din sumele alocate bugetar de Consiliul Judeţean Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri.”.
Procurorii DNA arată că, după ce, în aprilie 2013, a primit în avans, o primă tranşă din mita pretinsă, în valoare de 40.000 lei, în luna mai, preşedintele CJ Cluj, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a trimis Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Propunerea de alocare bugetară pentru finanţarea în continuare a unor lucrări prin OUG 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare rurală. În lista ataşată se regăseau şi lucrările contractate de SC Sinai Comimpex SRL. „Aşadar, preşedintele Consiliul Judeţean Cluj a inclus, pe lista beneficiarilor, primăriile Fizeşul Gherlii şi Câţcău, respectiv contractele pe care aceste primării le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL pentru care a solicitat alocarea de 1.175.000 lei, respectiv 200.000 lei, în detrimentul proiectelor derulate de alte comunităţi locale de la sate. În baza acestor propuneri, sumele au fost alocate, potrivit OG 28/2013, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.”, arată DNA.
La a doua alocare bugetară din anul 2013, din luna octombrie, societăţii Sinai Comimpex SRL i-au fost destinate prin alocări, sume de 846.000 lei la comuna Câţcău, 535.000 lei la comuna Iclod şi 418.000 lei la comuna Fizeşul Gherlii. ”Aşadar, pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate de preşedintele C.J. Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei.”, se mai arată în comunicatul DNA.
Agenda şpăgilor era ţinută de consilier
Interceptările arată, printre altele, că evidenţa banilor primiţi de şeful CJ era ţinută de consilierul său personal, care consemna într-o agendă sumele încasate şi sumele aprobate pentru lucrările din judeţ. Procurorii mai spun că, în ziua în care a fost anunţat cîştigătorul licitaţiei pentru modernizarea pistei aeroportului din Cluj-Napoca, lucrările erau deja terminate.
Din documentele procurorilor anticorupţie reiese că preşedintele Consiliului Judeţean Cluj ar fi primit mita în tranşe, în măsura în care aproba prin semnătură acordarea unor sume pentru efectuarea de lucrări în mai multe comune din judeţ şi pentru construirea unor obiective în cadrul Aeroportului din Cluj-Napoca. Mita ar fi venit în principal de la oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean.
În total, Horea Uioreanu ar fi primit în ultimii doi ani aproximativ 1 milion de lei, din care circa 700.000 doar de la omul de afaceri Ioan Bene.
Potrivit DigiTV, au fost făcute şi interceptări în acest dosar, spun procurorii anticorupţie. Una dintre ele vizează o discuţie a preşedintelui CJ Cluj cu consilierul personal Răzvan Pop, cel care ţinea contabilitatea banilor primiţi de Horea Uioreanu, într-o agendă. Aici figurau şi sumele aprobate pentru lucrările din judeţ.
Interceptări: „Mă, spune-i la Horea, ascultă ce îţi spun eu, că dacă se mişcă lucrurile rapid şi ăsta, mă ocup în avans de tăt”
Pop Răzvan Marius: Deci ai avut aşa, în 2012 - arierate la Fizeş, 1200; în 2013, la Câţcău OG 28 - 200, la Fizeş - 1000 şi aşa...
Uioreanu Horea: Da.
Pop Răzvan Marius: (...) la Câţcău atâta...
Uioreanu Horea: Astea s-au încasat deja.
Uioreanu Horea: Bun, şi el o dat...
Pop Răzvan Marius: El o plătit...
Uioreanu Horea: Şi total cât îi? Îmi spunea că... 1 miliard şi ceva până la urmă.
Pop Răzvan Marius: El o plătit 1 miliard...
Uioreanu Horea: Da.
Pop Răzvan Marius: 100 până acuma.
Uioreanu Horea: Bun, deci îi...
Pop Răzvan Marius: Şi mai are ...
Uioreanu Horea: Deci trei.
Pop Răzvan Marius: Aproape trei.
Uioreanu Horea: Cu varianta 10? Cu varianta 10?
…..
Pogăcean Vasile: Mă, spune-i la Horea, ascultă ce îţi spun eu, că dacă se mişcă lucrurile rapid şi ăsta, mă ocup în avans de tăt…
Pop Răzvan Marius: Da.
Pogăcean Vasile: (…) Numa' să apuc la prima decontare, înţelegi? După aia le „băgăm” noi pe facturi, ştii ce zic?
Referatul procurorilor: îşi luau angajamentul să nu se desconspire
În referatul procurorilor apar de asemenea informaţii potrivit cărora oamenii de afaceri de afaceri implicaţi în caz şi arestaţi preventiv, ca şi Horea Uioreanu, îşi luau angajamentul de a nu deconspira înţelegerea dintre ei în cazul în care s-ar fi declanşat o anchetă.
Alte detalii se referă la informaţii care au apărut în presa locală. Este vorba de articole care reflectau modul în care au fost aprobate contractele, punându-se la îndoială legalitatea licitaţiilor organizate pentru aeroport. Horea Uioreanu ar fi intervenit la conducerea respectivei publicaţii, iar jurnalistul semnatar al articolului a fost demis.
Horea Uioreanu este de joi în arest preventiv la Cluj, ca şi cei doi oameni de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean. Împotriva lor au fost formulate acuzaţii de dare şi luare de mită, fals în înscrisuri şi spălare de bani.
Rechizitoriul DNA: licitaţii trucate
Potrivit procurorilor, Horea Uioreanu ar fi primit mită de la Vasile Pogăcean pentru a-i înlesni acestuia câştigarea mai multor contracte de lucrări în comunele din judeţ. Şeful CJ Cluj ar fi primit alte sume de la Ioan Bene, pentru a încredinţa firmei acestuia lucrarea de construire a unei platforme la aeroport, fără licitaţie.
Alte acuzaţii sunt legate de organizarea de licitaţii trucate. De acestea au beneficiat mai multe firme apropiate preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj.
În acest sens, în perioada aprilie 2013 - mai 2014, Horea Uioreanu i-ar fi cerut omului de afaceri Vasile Pogăcean aproape 150.000 de euro pentru a-i facilita contracte în valoare totală de peste 1 milion de euro, din bani publici. Oficialul ar fi intervenit inclusiv la Ministerul Dezvoltării pentru deblocarea unor fonduri către patru primării din judeţul Cluj care aveau contracte cu firma lui Pogăcean.
Procurorii au în vizor şi contractul cu firma de construcții Napoca, aparţinând lui Ioan Bene, care a realizat noua pistă de la Aeroportul Cluj. În 2011, societatea câştiga licitaţia pentru construcţia pistei. În următorii doi ani, cerea suplimentarea fondurilor: prima oară cu 20%, apoi cu încă 500.000 de euro. Motivul: devierea a două cursuri de apă. Valoarea contractului a crescut astfel de la 30,6 milioane de euro la aproape 37 de milioane.
Miercuri, procurorii DNA au descins la sediul CJ Cluj, la aeroportul din Cluj-Napoca şi la alte nouă adrese. La DNA a ajuns şi Ioan Petran, preşedintele Comisiei de Urbanism şi Investiţii din cadrul Consiliului Judeţean.
În dosar mai apar, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, fosta soţie a lui Horea Uioreanu - deputatul PNL Elena Uioreanu -, dar şi şefa Direcţiei de Achiziţii Publice din cadrul CJ Cluj, Mariana Raţiu.
Averea impresionantă a lui Horea Uioreanu
Opt terenuri în Cluj-Napoca şi în alte cinci comune din judeţele Cluj şi Alba, două vile, o casă de vacanţă şi un apartament în oraş: acestea sunt bunurile deţinute de Horea Uioreanu. Potrivit declaraţiei de avere, el mai deţine acţiuni la cinci companii, dar şi asigurări de viaţă şi pensie privată în valoare de aproape 40.000 de lei.
La capitolul venituri, acesta şi-a trecut în declaraţia de avere din 2013 salariul de la Consiliul Judeţean, aproape 30.000 de lei, plus o indemnizaţie de la Camera Deputaţilor.
Vasile Pogăcean, cel de la care preşedintele CJ Cluj ar fi cerut o mită de peste 700.000 de lei, din care a primit aproximativ un sfert, este asociat la firma Sinai Comimpex. Compania are contracte cu mai multe primării din judeţul Cluj, care ar fi fost achitate cu fonduri primite de la Ministerul Dezvoltării după intervenţia lui Uioreanu.
Ioan Bene, cea de-a treia persoană arestată în acest dosar, deţine firma de construcţii Napoca SA, care a realizat nouă pistă de la Aeroportul Cluj-Napoca. Preţul acesteia crescut cu peste 10 milioane de euro după ce la contract au fost adăugate nu mai puţin de 24 acte adiţionale. Procurorii susţin că Uioreanu ar fi primit de la Ioan Bene aproape 280.000 de lei.
Potrivit DNA, preşedintele CJ Cluj ar fi încercat să ascundă o parte din mită în spatele unui contract pentru realizarea unui sondaj de opinie legat de alegerile europarlamentare. Ioan Bene deţine în Cluj-Napoca două hoteluri, un restaurant de lux şi acţiuni la mai multe firme.