Premierul desemnat, Ludovic Orban, va încerca să obțină sprijin pentru viitorul Guvern cu care se va prezenta în Parlament într-o ultimă rundă de negocieri cu partidele de Opoziție care au contribuit la trecerea moțiunii de cenzură. În cursul zilei de astăzi, liderul PNL se va întâlni cu reprezentanții ALDE, PMP, UDMR şi USR, urmând ca miercuri să discute cu Victor Ponta și reprezentanții Pro România.
Anunțul a fost făcut de Ludovic Orban care a menționat că întâlnirile au fost programate în funcție de disponibilitatea liderilor formațiunilor respective. El a mai precizat că din discuțiile de până acum, cu ceilalți parteneri de dialog, a reieșit că cei mai mulți ar agrea un guvern monocolor, format de PNL.
„Punctul de vedere exprimat de foarte multe dintre formaţiunile politice este acela că vor să învestească un guvern monocolor liberal, iar prezenţa altor formaţiuni în actul de guvernare, la nivel de miniştri, în funcţie de cei care îşi doresc, poate să genereze dezangajarea sprijinului mai multor formaţiuni partenere“, a susţinut Orban.
Ludovic Orban a mai precizat că după această ultimă rundă de discuții, în cursul zilei de joi sau cel târziu vineri va depune, în Parlament, lista cu propunerile de miniștri şi programul de guvernare. Birourile Permanente se vor reuni lunea viitoare pentru a se stabili un calendar de audieri astfel ca votul de învestitură a guvernului să fie dat miercuri.
„Programul de guvernare este aproape gata, mai preluăm anumite sugestii, pe care le-au formulat partenerii sociali în cuprinsul anumitor programe sectoriale. Ca atare, România are nevoie cât mai rapid de un guvern legitim, un guvern învestit de Parlament, care să aibă capacitatea deplină de exerciţiu a puterii la nivel guvernamental“, a afirmat premierul desemnat.
Ludovic Orban s-a declarat sigur că oamenii propuși de el să ocupe portofoliile de miniștri se vor descurca în fața comisiilor, la audieri, indiferent de câte bețe în roate vor încerca să le pună reprezentanții PSD.