Ludovic Orban spune că vrea să devină preşedintele PNL şi crede că actualul şef al partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu mai are aceeaşi eficienţă ca înainte de alegeri. "Toate deciziile importante luate de PD au fost cenzurate şi impuse de Traian Băsescu chiar împotriva conducerii partidului". Avertizand că începem să alunecăm spre un regim autoritar, Orban declară că singura piedică împotriva unei guvernări PDL-PNL a fost "geniul rău" de la Cotroceni.
EVZ: Ce v-a determinat să vă depuneţi candidatura pentru şefia PNL? Ludovic Orban: PNL are nevoie de o schimbare, o aşezare ca partid de opoziţie. Obiectivul pe care-l am în această candidatură şi pentru care îmi asum şi răspunderea este câştigarea alegerilor de către PNL în 2012.
Ce avantaje aveţi faţă de contracandidaţi? Apreciez activitatea lui Tăriceanu ca prim-ministru şi preşedinte PNL, însă cred că, în noua situaţie creată, PNL are nevoie de câteva lucruri în plus faţă de ceea ce poate oferi Tăriceanu. O mai mare apropiere de organizaţiile judeţene, de aleşii locali ai partidului, o cunoaştere mai profundă a problemelor administraţiei locale, o consecvenţă în susţinerea ideilor politice.
Când se va întruni Congresul? Cam în şase luni din momentul întrunirii Delegaţiei permanente. Consider importantă convocarea acesteia cât mai repede, în ianuarie, pentru ca în iunie-iulie să fie Congresul. În primele trei luni au loc adunări generale în organizaţiile locale, următoarele trei luni conferinţele judeţene de alegeri, după care se întruneşte Congresul.
Ce schimbări vor fi? Rezultatul tuturor acestor alegeri va fi practic desemnarea unei noi conduceri legitime, care să aibă un mandat clar şi care să-şi asume răspunderea pentru obiective precise.
Tăriceanu nu poate să crească eficienţa partidului
În primăvară a fost o încercare a lui Tăriceanu de a vă elimina din partid? Am spus atunci că nu meritam un astfel de tratament. Se putea găsi o soluţie... Sigur, acum, după alegeri, situaţia s-a schimbat. Tăriceanu a fost patru ani premier, dar partidul a trecut în opoziţie şi este foarte dificil pentru cel care l-a condus să aibă aceeaşi eficienţă, aceleaşi rezultate şi, în plus, să-i crească şi performanţa. El nu mai poate, PNL are nevoie de o primenire.
Nu va fi dificil să conduceţi un partid aflat în opoziţie? E posibil ca unii dintre oamenii care s-au înscris în PNL să caute alte soluţii. Mai ales cei din urmă, care au venit când partidul era la guvernare. Poate s-au înscris ca să obţină nişte avantaje materiale, profesionale. Substanţa PNL nu va fi afectată.
Soarta PNL după alegeri a fost hotărâtă într-un cerc restrâns de Călin Popescu-Tăriceanu, Cristian David şi Bogdan Olteanu. În următoarea perioadă, partidul va avea maturitatea să judece tot ceea ce s-a întâmplat, apoi să-l aşeze pe fiecare membru pe poziţia pe care o merită.
Ce poziţie aţi avut atunci? Am solicitat convocarea Organizaţiei Permanente sau măcar consultarea preşedinţilor de organizaţii. L-am sfătuit pe Tăriceanu să nu se implice în negocieri directe, pentru că era candidat la poziţia de prim-ministru. Să nu dea declaraţii publice pe tema asta, ci să formeze o echipă de negociere puternică cu cei mai buni vicepreşedinţi ai partidului, iar luările de poziţie să fie făcute publice. Evident, nu s-a realizat acest lucru. Nu aş pune numai pe umerii lui Tăriceanu ce s-a întâmplat.
„Traian Băsescu a vrut să formeze un guvern PDL-PSD“
Atunci ce s-a întâmplat? Opinia mea clară a fost că Traian Băsescu a vrut de la început să formeze un guvern PDL-PSD, pentru că nu l-au interesat decât alegerile prezidenţiale din 2009. Interesul major pe care l-a avut a fost să-şi reducă la maximum opoziţia, care era cel mai puternic manifestată în rândul alegătorilor PSD.
Nu s-au purtat negocieri? A fost o singură întrevedere formală, în care nu s-au prezentat decât poziţiile iniţiale pe care le aveau echipele de negociere, în bazele mandatului care a fost aprobat de Birourile de conducere ale partidelor. După care n-a mai avut loc nicio întâlnire. Dacă exista cu adevărat voinţă de ambele părţi, ar fi avut loc schimburi, reîntâlniri. Nu a existat cu adevărat voinţa de a se constitui un guvern PNL-PDL. Şi din partea negociatorilor noştri, dar şi din partea PDL.
Aţi declarat, după alegeri, că aţi fost în favoarea unei înţelegeri cu PDL. Aceasta a fost poziţia mea constantă. Pentru noi, varianta de guvernare legitimă era cu PDL, chiar dacă nu-l consider un autentic partid de dreapta. Asta era atitudinea firească faţă de alegătorii care ne-au votat.
DIFERENDE „Lipsă de voinţă din partea echipelor de negociere“
Unde au apărut problemele, când PNL a cerut funcţia de prim-ministru pentru Călin Popescu-Tăriceanu? Ludovic Orban: Problema a fost o lipsă de voinţă din partea ambelor echipe de negociere. Această poziţie pleacă de la voinţa lui Băsescu de a încăleca PSD-ul.
La câteva zile după alegeri, Dinu Patriciu a declarat că opţiunile PNL sunt de a intra la guvernare cu PSD sau de a fi în opoziţie. Care este influenţa dânsului în partid? A şi finanţat o parte din campania pentru alegerile locale... Patriciu este un om care sprijină candidaţi sau formaţiuni politice în funcţie de cum consideră că îi reprezintă interesele şi obiectivele partidului. Este liberal din 1990. Asta nu înseamnă că toate ideile pe care le exprimă Patriciu trebuie în mod obligatoriu să fie bune pentru PNL.
De ce nu a obţinut PNL un rezultat mai bun la alegeri? PNL nu a cedat la niciun fel de presiune populistă făcută înainte de campania electorală de opoziţie, de la mărirea salariilor profesorilor până la creşterea cu 50% a pensiilor pentru cei încadraţi în grupa I. Erau măsuri nerealiste şi nesustenabile din punct de vedere economic. Ca partid aflat la guvernare, PNL nu putea să facă pe orbul şi să accepte luarea unor astfel de măsuri.
Pe de altă parte, au existat unele stângăcii în ceea ce priveşte numirea unor miniştrii. Poate că, dacă exista o consultare mai largă a partidului în toate deciziile importante, ar fi fost mai bine pentru partid.
A existat şi o anumită stângăcie în materie de comunicare din partea multora dintre membrii PNL aflaţi în poziţii publice.
„Începutul alunecării spre un regim autoritar“
Aţi spus despre Traian Băsescu că încearcă să modifice Constituţia. Băsescu are pregătit proiectul de modificare a Constituţiei, la care a lucrat o comisie prezidenţială. N-am văzut să dea niciun fel de replică.
Aţi văzut proiectul? Nu, dar din toate informaţiile pe care le am (neoficiale) reiese că obiectivul lui este de a mări atribuţiile prezidenţiale în dauna guvernului şi a parlamentului, ceea ce pentru România înseamnă începutul alunecării spre un regim autoritar.
Când va fi referendumul? Cred că referendumul de modificare a Constituţiei va dori să-l organizeze simultan cu alegerile prezidenţiale. În mod evident, Traian Băsescu vrea să mai candideze pentru un mandat, dar nu cred că mai are şanse.
Atunci cine are? Nu există încă acel om. Am convingerea că românii vor alege, măcar la 20 de ani de la Revoluţie, pentru prima oară un preşedinte care să nu mai fie legat în niciun fel de trecutul comunist.
CV
„Dansatorul din politică“ e îndrăgostit de chitară
- S-a născut la data de 25 mai 1963 la Braşov
- A absolvit Facultatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini din cadrul Universităţii Braşov (1988)
- „Drumul meu în politică a început cu Dinu Patriciu şi Călin Popescu-Tăriceanu. Ca student la Facultatea de Înalte Studii Politice, am mers cu mai mulţi colegi la mai mulţi lideri de partide. După ce am trecut pe la partidele politice istorice, care păreau înţepenite în proiect şi destul de rupte de realitate, ne-am înscris toţi în PNL, în urma discuţiei pe care am avut-o atunci cu Dinu Patriciu şi cu Călin Popescu-Tăriceanu“.
- Preşedinte PNL Bucureşti (din noiembrie 2002 până în iunie 2008)
- Viceprimar al municipiului Bucureşti (iulie 2004-aprilie 2007)
- Vicepreşedinte PNL din ianuarie 2007
- Ministru al transporturilor în perioada aprilie 2007-decembrie 2008
- În prezent este deputat în parlament
- „Fac sport cât pot, orice fel de joc, de la fotbal la tenis, de la baschet până la înot. E adevărat că nu depinde totul numai de tine, dar aşa e şi în viaţă!“, spune Orban
- Ultima carte citită este „Premiul - despre petrol, bani şi putere“, primită cadou de la Dinu Patriciu
- Este numit „Dansatorul din politică“. „Sunt un om normal, mă simt bine. Am studiat o perioadă chitara, am cântat în două formaţii rock, am avut o pasiune pentru chitară. Apreciez orice fel de muzică bună. Îmi plac Alifantis, Ducu Bertzi, Sarah Brightman, Leonard Cohen, Laura Pausini“.