Premierul Ludovic Orban a vorbit, astăzi, despre viitoarea rectificare bugetară ce este așteptată să fie pusă în practică la începutul lunii noiembrie. Șeful Executivului a anunțat că vor fi alocate fonduri suplimentare pentru Sănătate, iar acestea or să aibă ca destinație programele și cheltuielile provocate de pandemia de coronavirus.

„La ora actuală, analizăm solicitările fiecărui ordonator principal de credite, pe domeniul Sănătăţii va fi o creştere, cu siguranţă. De altfel, noi am şi făcut, deja, o reaşezare în domeniul Sănătăţii, printr-o realocare a unor fonduri în valoare de 570 de milioane.

Va exista o creştere, nu vă pot comunica cifra cu care creşte bugetul, dar va creşte bugetul Sănătăţii, atât pentru programe, cât şi pentru cheltuielile provocate de pandemie, cât şi pentru alte categorii de cheltuieli. De asemenea, vor creşte un pic cheltuielile pe investiţii, atât pe Ministerul Transporturilor, cât şi pe Ministerul Dezvoltării”, a declarat, astăzi, Ludovic Orban.

Florin Cîțu: „Nu văd un scenariu în care să revenim la situaţia din martie, aprilie”

Prim-ministrul a participat la „Topul naţional al firmelor private din România”, eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

„Mă uit în fiecare lună la execuţia bugetară şi, aşa cum arată lucrurile acum, va mai fi nevoie de o rectificare bugetară până la finalul anului. Am făcut faţă unui şoc negativ puternic, neprevăzut, nu se aştepta nimeni, şi am performat foarte bine, aşa că am încredere că orice ar veni în direcţia noastră vom face faţă şi suntem pegătiţi în acest moment. Nu văd un scenariu în care să revenim la situaţia din martie, aprilie”, spunea Florin Cîțu, ministrul de Finanțe, la sfârșitul lunii septembrie.

La acea vreme, el a dat asigurări că nu vor creşte taxele şi nici dobânzile, pentru a menţine un echilibru al bugetului, în ciuda dificultăților economice și a încasărilor reduse.