Orban, prima decizie privind MCV. „Asaltul puterii politice împotriva justiţiei a încetat”

Orban, prima decizie privind MCV. „Asaltul puterii politice împotriva justiţiei a încetat”

Premierul Ludovic Orban dorește ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) privind România ,,într-un timp cât mai scurt posibil''.

Încetarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare( MCV)  este una din prioritățile actualului guvern, a anunțat premierul Ludovic Orban.

Acesta a precizat că acest lucru va fi realizat  "într-un timp cât mai scurt posibil", fiind posibil doar dacă vor fi îndeplinite cerințele sugerate de Comisia Europeană, potrivit realitatea.net.

„Unul dintre obiectivele noastre este într-un timp cât mai scurt posibil - să înceteze Mecanismul de Cooperare şi Verificare privind România. Sigur că lucrul acesta nu se poate realiza decât ţinând cont şi punând în practică recomandările cuprinse în cadrul Raportului privind MCV. De asemenea, toate punctele de vedere privitoare la justiţia din România, atât de Comisia de la Veneţia, cât şi de GRECO", a declarat premierul Ludovic Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit noului premier, atacurile asupra justiției s-au terminat iar guvernul va face toate demersurile pentru că justiția să fie independentă.

„Asaltul puterii politice împotriva justiţiei a încetat. De fapt, a încetat odată cu referendumul convocat de Klaus Iohannis pentru dată de 26 mai, în care cetăţenii români au spus foarte clar ceea ce doresc. Respectăm voinţa cetăţenilor români şi toată acţiunea guvernamentală a noastră va fi orientată spre a asigura independenţa justiţiei, funcţionarea normală în cadrul constituţional şi legal a fiecărei instituţii din domeniul justiţiei, pentru a împiedica orice formă de ingerinţă în activitatea magistraţilor, în activitatea Parchetelor, în activitatea instanţelor. Dacă dreptate nu este, nimic nu este. Dreptatea este oferită oamenilor prin intermediul sistemul de justiţiei, prin intermediul instanţelor de judecată, în baza unor legi care sunt adoptate legitim şi care sunt susţinute de oameni şi care sunt aprobate de autoritatea legiuitoare, de Parlament", a afirmat Ludovic Orban.