Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a precizat că normal ar fi ca UDMR să voteze moțiunea de cenzură.
Orban a mai spus că va purta negocieri cu toate partidele, până la momentul dezbaterii votului pe moțiune:
„Cu siguranţă vom purta negocieri în ziua de astăzi şi în zilele care vor urma, până la momentul dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură, cu toate grupurile parlamentare şi cu toţi parlamentarii, individual, pe care considerăm că putem să îi convingem să voteze normal, şi anume să pună punct regimului dragonic. (...) Ce pot să vă spun sigur este faptul că, din punctul meu de vedere, mi s-ar părea normal ca UDMR să susţină moţiunea de cenzură. În primul rând, pentru că din punct de vedere politic, din punct de vedere european, UDMR este parte a Partidului Popular European şi în mod normal ar trebui să acţioneze în conformitate cu valorile, cu strategia politică care este hotărâtă la nivelul PPE. În al doilea rând, cred că parlamentarii oricărui partid, inclusiv parlamentarii UDMR, în acţiunea lor politică şi în voturile pe care le dau trebuie să ţină cont de voinţa celor care i-au trimis în Parlament", a declarat Orban la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.ro.
Orban a mai subliniat că UDMR ar fi înaintat o cifră de doar 4% ăncredere în Liviu Dragnea, ceea ce înseamnă că 96% dintre votanții partidului nu îl agrează pe șeful PSD:
„Oare cei care au votat, nu numai cu UDMR, şi cu ALDE şi cu alte formaţiuni politice, îşi doresc să rămână alături de Dragnea, să îl susţină pe Dragnea? În orice discuţie pe care o vom purta nu este vorba de ce Guvern se va forma, pentru că discuţia pe care o purtăm este simplă, este rău sau nu este rău Guvernul Dăncilă, este rău sau nu este rău regimul Dragnea care conduce în mod nedemocratic, aproape ocult, toate deciziile la nivel guvernamental fără să aibă vreo poziţie guvernamentală. (...) Dacă UDMR consideră că PSD, Dragnea şi Guvernul Dăncilă fac bine acestei ţări, pot să rămână în continuare cu ei, ceea ce nu cred că este normal, pentru că am remarcat o declaraţie a liderilor UDMR că nu susţin ordonanţa privind Codurile, o altă declaraţie că nu susţin legea pensiilor în forma actuală. Păi dacă nu susţin nici asta, nici cealaltă, înseamnă că nu sunt de acord cu acţiunea acestui Guvern. Atunci când consideri că un Guvern face rău ţării, e normal să votezi pentru căderea acelui Guvern", a mai spus Orban.