Orban a afirmat, joi, că a avut o discuţie cu preşedintele Iohannis pe tema referendumului ce la avea loc odată cu alegerile europarlamentare. De asemenea, cei doi au discutat şi despre viitoarele alegeri prezidenţiale. Potrivit lui Orban, PNL va sprijini toate iniţiativele lui Iohannis privind campania susținerea referendumului.
Orban a mai spus că preşedintele Iohannis este în parteneriat cu PNL pe care-l consideră benefic pentru evoluția societății românești, potrivit rtnews.ro
„Încă nu am stabilit. Sunt convins că președintele va fi implicat activ în susținerea referendumului, are dreptul legal să fie un actor în această campanie pentru referendum și sunt convins că va fi actorul principal în această campanie, iar Partidul Național Liberal va sprijini total, cu toate forțele, acest referendum.
E posibil să avem acțiuni comune, încă nu am discutat astfel de lucruri. Probabil, atunci când vor apărea astfel de acțiuni comune, ele vor fi publice, vor fi cunoscute. (…) Șeful statului nu are voie să fie membru al unui partid politic, șeful statului e reprezentantul tuturor cetățenilor români, dar președintelui României nu i se interzice să colaboreze cu formațiuni politice, pentru a asigura luarea unor decizii bune pentru societate. De altfel, între președintele României și PNL este un parteneriat, care funcționează foarte corect, avem dialog, ne consultăm, ne coordonăm și de multe ori sprijinim toate acele puncte de vedere pe care le considerăm utile pentru evoluția societății românești. În mod evident, sunt convins că președintele are o gândire asupra modului în care intenționează să deruleze și să se implice în campania pentru referendum, în funcție de posibilele acțiuni la care putem participa și noi, pentru a întări mesajul transmis de președinte, noi suntem disponibili să acționăm împreună cu președintele”, a declarat Ludovic Orban