Orban e mulțumit de banii de la UE. "Nu vom facem ce au făcut cei de dinaintea noastră"

Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban vine cu noi explicații legate de fondurile obţinute de România de la Uniunea Europeană pentru perioada 2021-2027, care reprezintă „o şansă uriaşă”. El a dat asigurări că autorităţile vor fi pregătite să folosească aceşti bani pentru infrastructură, educaţie, sănătate, agricultură şi alte proiecte indispensabile.

"România va beneficia de 80 de miliarde de euro, alocări din bugetul Uniunii Europene 2021-2027. De asemenea alocări din cadrul fondurilor de reziliență și recuperare din cadrul Next Generation EU. De asemenea, mai beneficiem de resurse din programul SURE care finanțează măsurile active adresate angajaților. Vom avea posibilitatea să avem resurse financiare la dispoziție din cadrul React EU", a declarat premierul Ludovic Orban în deschiderea ședinței de guven.

Șeful executivului s-a referit la nevoia de a accesa acești bani: "Practic, în următoarea perioadă, pentru a putea accesa aceste resurse financiare care reprezintă o șansă uriașă pentru România, va trebui să ne mobilizăm la maximum, în ceea ce privește exercițiul financiar multianual bugetul 2021-2027. Cred că sunt două sau trei țări care beneficiază de o creștere a bugetului în raport cu bugetul pe 2014 -2020. Şi aici este vorba de 46 de miliarde de euro. Este o sumă uriașă. Aici, sub coordonarea domnului ministru Boloș, până la 31 iulie, trebuie să ne definim cu precizie care sunt programele și categoriile de cheltuieli de beneficiari, timpul de proiecte finanțabile în cadrul exercițiului financiar multianual. Pe 31 iulie, să lansăm în dezbatere publică și să fim pregătiți să începem negocierile pentru Acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană, astfel încât să fim pregătiți, și imediat cu începerea anului 2021 să facem toate formalitățile de pregătire a absorbției fondurilor.

Pentru prima oară, noi am prevăzut sume din POIM și din POAT, adică din Programul de Asistență Tehnică, pentru pregătirea proiectelor. Această sumă o să trebuiască să fie pregătită nu numai pentru bugetul Uniunii pe 2021-2027, ci și pentru proiectele pe care le putem finanța din cadrul Next Generation EU, în care vom beneficia de 16,8 miliarde sub formă de credite şi 16,7 miliarde sub formă de granturi. Adică sume de bani nerambursabile. Şi aici, tot sub coordonarea domnului Boloş, am demarat elaborarea programului de reziliență și recuperare, tot ca orizont de timp, vă spun că acest program de reziliență și recuperare va trebui să fie adoptat ca bază de negociere cu Comisia Europeană, cel târziu până în octombrie, până la data de 1 octombrie. Gândiţi-vă că în ceea ce privește absorbția fondurilor din cadrul Next Generation EU, care-s aproape 34 de miliarde de euro, va trebui să se realizeze în 2021, 2022 și 2023, din care 70% din fonduri trebuie contractate în primii doi ani.Și aici va trebui să pregătim un plan minuțios privitor la pregătirea tuturor aspectelor care să ne permită utilizarea integrală a acestor resurse financiare de care beneficiază România".

Orban e extrem de mulțumit de banii primiți!"Negocierile purtate de președintele României chiar ne-au adus într-o situație în care România are o șansă cu care nu se întâlnește probabil decât poate o dată pe generație. Este o șansă uriașă, avem la dispoziție fonduri la care nici nu am visat, pe care, dacă le utilizăm în mod eficient, pentru dezvoltare, pentru infrastructură, pentru finanțarea investițiilor în educație, în sănătate, în agricultură, practic putem finanța atât de multe proiecte care sunt indispensabile pentru dezvoltarea României încât am încredere că vom fi pregătiți să utilizăm acești bani pentru a putea asigura o dezvoltare a României fără precedent. În ceea ce privește elaborarea atât a Programului de recuperare și reziliență, l-am și..., a proiectului de buget pe 2021 - 2027, evident că l-am desemnat responsabil pe domnul ministru Boloș, pentru că este ministrul fondurilor europene și cunoaște cel mai bine care sunt căile cele mai potrivite pentru a putea pregăti programe care să fie finanțabile și proiecte care să poată să beneficieze de finanțare".

„Va trebui să pregătim resursa umană”

Pe de altă parte, solicit fiecărui ministru să trateze ca o prioritate zero, pentru perioada care va urma, pregătirea acestor programe și pregătirea dispozitivului de absorbție a fondurilor europene. Aici, pe lângă faptul că va trebui să operăm cât mai multe clarificări, cât mai multe simplificări, va trebui să pregătim resursa umană. Gândiți-vă, pentru absorbția cel puțin în 2021 - 2022 - 2023 va fi o asemenea încărcătură asupra tuturor structurilor administrației și a structurilor private, a potențialilor beneficiari, în privința absorbției de fonduri europene, cum nu a existat niciodată în istoria României. 2021 - 2022 - 2023, finalizăm în cadrul mecanismului N+3 proiectele care au fost începute pe bugetul 2014 - 2020. Unu. Doi, trebuie să asigurăm contractarea tuturor sumelor disponibile pe care le avem pe "Next Generation EU", de asemenea, trebuie să începem cu viteză accelerată contractarea tuturor proiectelor care sunt finanțabile din bugetul pe 2021 - 2027.

Noi nu avem voie să facem ce au făcut cei de dinaintea noastră, care au stat, au bătut pasul pe loc cinci - șase ani de zile și ne-am trezit acum pe ultima sută de metri că trebuie să accelerăm toate procedurile și că vor fi foarte multe proiecte care nu se vor finaliza nici măcar în N+3 și va trebui să apelăm la /.../. Deci tratați cu maximă seriozitate implicarea în elaborarea programelor și în pregătirea dispozitivului de absorbție a fondurilor europene, în pregătirea tipului de proiecte care știm că vor fi finanțabile, astfel încât să anticipăm orice creștere posibilă a încărcăturii de responsabilități și de sarcini pe diferitele structuri pe care le aveți în subordine, care sunt implicate în absorbția fondurilor europene".

Ministrul Marcel Boloș a vorbit și de alte sume aflate la dispoziția țării noastre: Pe lângă cei 79,9 miliarde de euro, mai avem instrumentul SURE, unde România mai are posibilitatea de a accesare a încă 5 miliarde de euro, deci ar fi vorba de un buget total de 85 de miliarde de euro, pentru ceea ce înseamnă cadru financiar multianual aferent perioadei de programare 2021 – 2027. Așa cum ați precizat, până pe data de 31 iulie trebuie să închidem și să lansăm în dezbatere publică structura programelor operaționale și până pe data de 15 septembrie să transmitem informări la Comisie, programele operaționale, pentru a intra în procedură de negociere, astfel încât bugetul alocat pe cadrul financiar multianual 2021-2027 să fie disponibil României și beneficiarilor în prima parte a anului 2021, fără a mai repeta greșelile care s-au făcut în trecut. Pe noul instrument financiar Next Generation EU, așa cum ați menționat, luna octombrie este din nou lună de foc pentru finalizarea primului draft al Planului Național de Recuperare și Reziliență și apoi procesul de negociere cu Comisia, care, probabil, va fi unul extrem de dificil, pentru că acolo se pun bazele proiectelor care sunt prioritare pentru România și urmează ca să ne organizăm în perioada aceasta, pentru ca să putem face față cu succes la cele două obiective majore pe care le avem".