Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că mai are nevoie de doar 30 de voturi pentru a dărâma Guvernul prin moțiune de cenzură.
Opoziția face ultimele calcule pentru dărâmarea Guvernului. Ludovic Orban, liderul liberalilor, a declarat că ar mai fi nevoie de 30 de voturi pentru susținerea moțiunii.
„Mai avem nevoie de 30 de voturi. Va fi destul de simplu să găsim o majoritate pentru a face un guvern, fără PSD. După căderea guvernului se vor face negocieri care vor fi într-o formă instituționalizată, pentru că președintele României va fi implicat, conform Constituției. Pentru PNL, lucrurile sunt foarte simple, am spus că vom face toate demersurile pentru căderea guvernului și pentru a forma un guvern.
Cred că marți sau miercuri, după ce obținem un număr semnificativ de semnături, vom depune moțiunea de cenzură”, a declarat Ludovic Orban.
PNL negociază intens în Parlament pentru moţiunea de cenzură, aceasta urmând să fie depusă în Parlament săptămâna viitoare. Chiar dacă partidele de Opoziție precum USR, PMP, UDMR și Pro România au anunțat că vor susține dărâmarea Guvernului PSD-ALDE, tot nu se adună numărul necesar de voturi. Liberalii ar mai avea nevoie de alții 22 de parlamentari care să voteze în acest sens, informează Antena 3.
„Am adoptat de principiu textul moţiunii de cenzură, care va fi comunicat partenerilor noştri din opoziţie, va fi deschis propunerilor şi completărilor. De asemenea, am stabilit negociatorii partidului şi un calendar de negociere cu toate grupurile parlamentare, evident mai puţin grupul PSD şi, de asemenea, am decis implicarea tuturor membrilor Biroului Executiv care sunt în Parlament şi a parlamentarilor PNL în procesul de convingere a parlamentarilor de a susţine această moţiune de cenzură. Considerăm că românii au arătat clar atât la referendum, cât şi la alegerilor pentru Parlamentul European, că nu mai vor să fie guvernaţi de această coaliţie, care a obţinut un scor mai mic decât scorul PNL”, a declarat, recent, președintele PNL Ludovic Orban.