Alianța USR PLUS i-a zdrobit pe liberali la București, la euroscrutinul din mai. PNL a obținut 15,76 la sută, iar alianța 40,63 la sută. În 3 iunie, Cristian Bușoi a anunțat că se retrage de la șefia organizației cu toți președinții de la sectoare, mai puțin Anca Boagiu de la 2, dar ea a fost dată afară de Ludovic Orban. Biroul Politic Național a dizolvat conducerile PNL București și a celor de la sectoare.

A sfidat 600 de liberali

Ieri, Biroul Executiv a aprobat propunerea lui Ludovic Orban ca Violeta Alexandru să devină președinte interimar la Capitală și să se ocupe de reorganizare. Asta, la o zi după ce 600 de liberali din București i-au trimis o scrisoare liderului PNL în care i-au cerut ca Rareș Bogdan să ocupe această funcție. Numele lui era, vehiculat imediat după demisia lui Bușoi, ca viitor președinte al PNL București. Rareș Bogdan a acceptat și și-a făcut și echipă, în frunte cu deputatul Florin Roman.

Urgie în interior, pace și prietenie afară

Spre amuzamentul liberalilor din teritoriu, mai ales a celor care au obținut rezultate bune, ședința BEx a fost ca o urgie. Cristian Bușoi a încercat să dea explicații și sfaturi, însă a fost taxat de deputatul de Dolj Nicoale Giugea care i-a spus că ar fi ultimul om îndreptățit să vorbească. L-am întrebat pe deputat și acesta a confirmat scena.

Deși nici la Dolj PNL nu a obținut rezultate strălucite, Giugea a spus că alegerile nu sunt treaba lui, ci a președintelui. A recunoscut cu detașare și nonșalanță că el provine din PDL, dar a adăugat că acum e trup și suflet cu PNL. În rest, deși multora le-a cam stat propunerea în gât, au votat pentru Violeta Alexandru. Au fost două voturi împotrivă și o abținere. Fostul lider de la București a declarat pentru EVZ că el a votat pentru Violeta Alexandru și crede că aceasta este capabilă să refacă organizația, chiar dacă îl vedea pe Rareș Bogdan mai potrivit pentru funcție. Bușoi a recunoscut că trendul PNL la București a început să scadă încă din 2016, dar nu se consideră singurul responsabil de asta. Liberalii nu au putut face față valului creat de USR.

 Tocmai de aceea, Orban a găsit soluția în Violeta Alexandru, fost ministru în guvernul Cioloș. Liberalii cred că ea este singura care, cunoscând strategiile USR PLUS, poate veni cu o contraofensivă eficientă. „Ludovic Orban așa crede, că doar cineva după chipul și asemănarea USR poate face ca PNL să crească”, ne-a dezvăluit o sursă politică. Marele învins din acest meci, Rareș Bogdan, a jucat cartea învingătorului și a spus că o va sprijini și el pe noua lideră de la Capitală. El crede că Violeta este delicată și îi dă un sfat: „I-am spus că ea este un om foarte elegant, distins şi să știe că la Bucureşti sunt şi crocodili, şi şobolani mari, şi persoane care trebuie să fie, când este cazul, puse la punct. Să nu se lase încălecată şi să aibă un ciocan, chiar dacă învelit în catifea”.

 

Te-ar putea interesa și: