Ludovic Orban a trimis un bătăuș să potolească conflictul din Neamț

În urma Biroului Executiv al PNL de la începutul săptămânii, Ludovic Orban a decis să trimită un „sol de pace” la organizația din Piatra Neamț (care e măcinată de lupte intestine) în persoana fi orosului Cătălin Moroșanu, luptător K1, kickboxer și pugilist!

Mai degrabă vedetă de reality show decât politician, Moroșanu face parte dintr-o comisie „de pace” care, în termen de două săptămâni, va redacta și va prezenta un raport privitor la disensiunile din sânul filialei PNL Piatra Neamț. Potrivit surselor EVZ, Orban îl va demite pe liderul liberalilor nemțeni, Mugur Cozmanciuc, chiar după prezentarea raportului amintit.

„Dansez pentru tine”!

Câștigător, în 2010, al concursului TV „Dansez pentru tine”, Cătălin Moroșanu (fost rugbyst) este kickboxer și pugilist profesionist de categoria grea. Și-a făcut debutul în competițiile K1 în 2007, și a mai evoluat în concursurile Local Kombat și Superkombat.

„Domnul Moroșanu este un om extrem de activ în spaţiul politic, un om serios, un om devotat și care reprezintă cu cinste PNL”, a explicat Orban, la începutul săptămânii, cum a ajuns Moroșanu să fie în echipa partidului.

Consilier

Cariera politică a lui Moroșanu a început în 2012, când a devenit consilier județean în Iași, ales pe listele PDL. În 2016 a trecut în barca PNL, a devenit prim-vicepreședintele TNL și a obținut un nou mandat de consilier județean.