Orban îi trage de urechi pe cei de la USD-PLUS. „S-au îmbătat de un succes relativ”

Ludovic Orban a afirmat, miercuri, la postul B1TV că votul dat de electorat la alegerile europarlamentare a fost unul de revoltă, prin care românii au arătat că vor o schimbare. De asemenea Orban a atras atenţia celor de la USR-PLUS că nu este momentul prielnic pentru a-şi desemna, deocamdată candidatul pentru prezidenţiale.

 

„Ei au anunţat că vor să-şi depună candidat la Președinție şi dacă vor, asta e, e democraţie. Pot să candideze, nu îi putem împiedica pe ei să-şi depună candidat la Președinție. Ceea ce nu mi-a plăcut e că ei au făcut chestiunea într-un moment total nepotrivit. Votul din 26 mai a fost un vot de revoltă, a fost o prezenţă de 50 la sută la alegerile europarlamentare şi de aproape 45 la sută la referendum, o prezenţă uriaşă, care a arătat clar că oamenii vor o schimbare”, a afirmat Ludovic Orban.

De asemenea, Orban a mai spus că cei de la USR-PLUS s-au îmbătat cu apă rece după suscesul pe care l-au avut la alegerile europarlamentare

„Am văzut că preocuparea lor, în ziua în care referendumul convocat de preşedinte a fost adoptat cu un vot zdrobitor - care a arătat faptul că preşedintele a convocat un referendum dând posibilitatea românilor să arate clar întregii Europe că societatea românească este o societate corectă, cinstită, că românii vor să fie conduşi de oameni cinstiţi, de oameni corecţi, de oameni competenţi - tu să vii să îţi anunţi candidat la prezidenţiale sau să revendici intenţia de a avea candidat la prezidenţiale îmbătat de un succes relativ, un succes relativ”, a precizat liderul PNL, Ludovic Orban