Orban a găsit soluția. Modificările la OUG 114 impuse printr-o nouă ordonanță

Orban a găsit soluția. Modificările la OUG 114 impuse printr-o nouă ordonanță

Președintele PNL, Ludovic Orban a declarat după ședința Biroului Executiv că în ședința de Guvern va fi adoptată o OUG sau o Ordonanță simplă pentru intrarea în vigoare a modificărilor la OUG 114 atacate de PSD la Curtea Constituțională.

Orban a explicat PSD dorește să întârzie și să încurce actualul Guvern. Pe 23 decembrie, Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe un proiect de lege care modifică prevederi din OUG 114, însă legea a fost contestată de PSD la CCR.

Curtea Constituțională a stabilit ca termen pentru transmiterea punctelor de vedere de la cele două păriți implicate până pe 20 ianuarie, urmând să dezbată contestația pe 29 ianuarie. Până când judecătorii constituționali se vor pronunța, actul normativ este suspendat

 

Ne puteți urmări și pe Google News