Premierul Ludovic Orban a declarat că pensiile nu vor putea fi majorate cu 40%, așa cum prevede legea votată de Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis. Acesta nu a putut preciza nici dacă pensiile vor crește fie și cu mai puțin de 40% în luna septembrie. „Majorarea cu 40% nu are cum să fie susținută financiair, ar genera un pericol grav pentru echilibrul bugetar al României. O astfel de majorare ar fi fost greu de făcut chiar în conitiile în care situația economică era favorabilă”, a spus Orban.
Întrebat dacă poate estima un procent privind majorarea pensiilor sau dacă poate aprecia un orizont de timp în care se va putea ajunge la majorarea prevăzută în lege, șeful Guvernului a spus că nu își poate asuma nimic: „Dacă vor crește pensiile, procentul nu îl voi prezenta public decât atunci când avem finalizate toate evaluările, toate analizele și prognozele, ca să avem garanția că va fi o creștere sustenabilă, că majorarea va putea fi susținută în concordanță cu economia României”.
La fel ca în cazul pensiilor, Orban a spus că nu se pot mări nici alocațiile: „Nu ne putem permite dublarea alocațiilor. Este a doua dublare care este făcută, după cea din martie în dezbaterea bugetului 2019. Sigur că vom da o garanție privind dublarea alocațiilor, dar va trebui să gândim un calendar de creștere. Dublarea alocațiilor generează cheltuieli de aproximativ 7 miliarde de lei la nivel bugetar, sunt foarte greu de suportat aceste creșteri”.
9 milioane de români afectați de decizia PNL
La finalul anului 2019, România avea 5,16 milioane de pensionari, iar pensia medie lunară este 1.292 de lei. Peste 40% dintre românii din sistemul public al Casei Naţionale de Pensii aveau pensii de cel mult 1.000 de lei în martie 2020.
La începutul anului 2020, în România primeau alocație 3.641.886 de copii. În prezent, alocațiile sunt în cuantum de: 300 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani și 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Prin decizia de ieri, Guvernul Orban anunță 8.798.886 de români că ei nu contează, că deși guvernul și-a asumat la învestire respectarea legilor, acum nu le mai pot respecta. Practic, mesajul guvernului PNL pentru 9 milioane de români este unul simplu – Ghinion!