Orban a anunțat. Reguli de protecție sanitară în campania electorală și la vot

Ludovic Orban

Potrivit premierului Ludovic Orban, la începutul săptămânii viitoare urmează să fie aprobat ordinul comun al Ministerului Sănătăţii, Ministerului de Interne şi Autorităţii Electorale Permanente privitor la regulile de protecţie sanitară care vor fi aplicate pe perioada campaniei electorale şi la vot, la alegerile locale.

 

„A doua întâlnire a fost o întâlnire cu Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Electorală Permanentă, INSP, pentru a defini foarte clar regulile de protecţie a sănătăţii pe perioada campaniei electorale şi, de asemenea, pe perioada exercitării dreptului de vot în ziua votului. Am discutat în detaliu amănunte legate de regulile care trebuie impuse pe perioada campaniei electorale, de asemenea, regulile privitoare la constituirea Birourile Electorale ale Secţiilor de Votare, modul de funcţionare a Birourilor Electorale ale Secţiilor de Votare, modul de organizare a votului, astfel încât să se asigure păstrarea unei distanţe fizice”, a declarat Ludovic Orban, joi, la plecarea de la MAI.

Orban a adăugat că discuţiile au vizat şi detalii legate de regulile care trebuie instituite pentru asigurarea dreptului de vot „a cetăţenilor români care nu se pot deplasa, care fie sunt în situaţia de a fi imobilizaţi dintr-o cauză medicală la domiciliu, fie sunt infectaţi cu coronavirus şi sunt trataţi, fie la domiciliu, fie în izolare la domiciliu" şi nu se pot deplasa la secţia de votare.

„Până mâine seară urmează să fie finalizat draftul de ordin comun al Ministerului Sănătăţii, Ministerului de Interne şi AEP. Îl voi trimite spre consultare liderilor celorlalte formaţiuni politice şi la începutul săptămânii viitoare să-l adoptăm sub formă de ordin comun", a precizat premierul, potrivit Agerpres.

Alegerile locale vor fi organizate pe 27 septembrie, însă cu respectarea unor reguli.

Este vorba, în primul rând, de purtarea măştii de protecţie, care va fi obligatorie pentru candidaţi, dar şi cetăţenii vor fi sfătuiţi să poarte măştile chiar dacă se află în spaţii deschise. Vor mai exista şi reglementări în ceea ce priveşte distanţa fizică în timpul evenimentelor electorale, purtarea măştilor de protecţie în asemenea cazuri şi participarea unui număr redus de cetăţeni la asemenea evenimente. Vor exista reguli şi în ziua scrutinului, care acum este stabilit pentru data de 27 septembrie.