În secolul al XXI-lea, locuitorii din Nădlac află cât e ceasul de la gorniştii din turnul unei biserici.
Trecuţi de azi-noapte la ora de iarnă, când tehnologia i-ar scuti de învârtitul acelor orologiului şi le-ar lăsa ceasul digital să pâlpâie singur un ceas în urmă, locuitorii din Nădlac (Arad) n-au renunţat la o tradiţie veche de sute de ani. Ora exactă şi sferturile academice se aud din turnul Bisericii evanghelice slovace, anunţate cu pricepere de patru gornişti, angajaţi ai primăriei.
Gornistul de serviciu are grijă ca localnicii sau turiştii care trec prin oraş să nu rateze niciun fix sau un sfert de oră. Nici măcar atunci când se schimbă acele pe ceas. „Acest obicei este de mare folos atât pentru locuitori, cât şi pentru noi, ca autoritate publică locală“, spune primarul din Nădlac, Vasile Ciceac.
Sunt cel mai aproape de cer
Treaba de gornist nu e tocmai uşoară. Trebuie să ai rezistenţă fizică, ai de suflat foarte mult în goarnă şi de urcat 153 de trepte zilnic, pentru a ajunge în vârful turnului, înalt de 60 de metri. În interior există o cameră cu pat, televizor şi telefon. Pentru a se asigura permanenţa timp de 24 de ore, se lucrează în schimburi.
„Avem goarne diferite, cu una anunţăm ora fixă, iar cu alta, care are timbru mai subţire, se suflă sfertul, jumătatea şi trei sferturi. Oamenii aşa s-au obişnuit şi aşteaptă să ne audă“, explică Dusan Kohan, unul dintre gornişti. Oamenii din oraş spun că aşa se descurcă mult mai uşor, decât cu ceasul clasic. „Ne orientăm după goarna de la biserică, cum suflă, noi ştim cât e ceasul. Ne ajută când suntem în oraş sau la piaţă“, spune Maria, o localnică din Nădlac.
Ora exactă nu e singura misiune a angajaţilor din turn. Gorniştii sunt cu ochii în patru şi dacă au loc incendii, inundaţii sau alte incidente. De sus, văd fiecare mişcare.