Opt staţii de metrou şi-au schimbat denumirea

În urma unei dezbateri publice la care au participat locuitori din Bucureşti şi reprezentanţii Agenţiei de Strategii Guvernamentale, opt staţii de metrou au foste rebotezate de ieri.

Astfel, staţia Semănătoarea devine Petrache Poenaru (inventatorul stiloului şi creator al steagului României moderne), Armata Poporului se va numi Lujerului, Industriilor - Preciziei, Depoul IMGB - Berceni, IMGB - Dimitrie Leonida, Laromet - Laminorului, Policolor - Nicolae Teclu, iar staţia Linia de Centură se va numi Anghel Saligny.

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat ieri că Banca Europeană pentru Investiţii a aprobat acordarea unei tranşe de împrumut de 370 milioane euro pentru construcţia liniei de metrou Drumul Taberei - Uni versitate. De asemenea, Berceanu a finalizat detaliile pentru obţinerea de la Banca Japoniei pentru Cooperare Interna ţională a unui împrumut de 300 milioane euro pentru construcţia tronsonului de me trou Piaţa Victoriei - Aeroportul Otopeni.