Opt persoane au fost reţinute şi vor fi prezentate, în această după-amiază, instanţei de judecată, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorii cer ridicarea imunităţii lui Mihail Boldea, deputat şi avocat din Galaţi, implicat în mafia imobiliară.
Din informaţiile oferite de DIICOT Galaţi, suspecţii se fac vinovaţi de înşelăciuni în domeniul imobiliar. Prejudiciul este estimat la 1 milion de euro. "Învinuiţii au folosit hotărâri judecătoreşti falsificate sau pronunţate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunţate în fals", susţin procurorii.
Persoanele reţinute sunt Aurora Luchiniuc, fost subprefect de Galaţi, Mihaela Bolboceanu, care face parte din cabinetul de avocatură al lui Mihail Boldea şi secretara aceluiaşi birou, Elena Petrea, alături de Alexandru Bogdan Boza cunoscut ca om de afaceri care activat şi în politică, Tudorel Vrânceanu, Mirică Sava Lucian, Mirică Carmen şi Lazăr Ştefan. În total, 22 de persoane sunt implicate în acest dosar.
Procurorii cer ridicarea imunităţii deputatului Mihail Boldea, avocat și arbitru din cadrul Curții de Arbitraj Galați. Boldea a făcut parte din PDL, iar acum este deputat independent.
Reprezentanţii DIICOT precizat, ieri, că membrii grupării s-au specializat "în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, identificau terenuri şi imobile situate în zone centrale ale municipiului Galaţi, proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului".
<iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/IkkLl-pBTtk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Vom reveni cu amănunte CITIŢI ŞI:
- Profilul lui Mihail Boldea, făcut de presa locală: „Un celibatar de top, însurat cu tribunalul”
- Afaceri ilegale de un milion de euro! Deputatul Mihail Boldea, implicat în mafia imobiliară