Opt chinezi au fost băgaţi în carantină după ce au tratat pacienţi bolnavi de Ebola

Opt angajaţi chinezi din domeniul sănătăţii de origine chineză au fost băgaţi în carantină în Sierra Leone, unde au tratat bolnavi de Ebola.

Printre cei opt suspecţi se numără şase medici şi un asistent care au lucrat la spitalul din Jui, la est de Freetown. Cei şapte angajaţi din domeniul sănătăţii la spitalul din Jui 'au fost în contact cu un pacient cu Ebola' internat şi care mai târziu a decedat, a declarat ambasadorul Chinei la Freetown, Zhao Yanbo, informează AFP.

Ei au fost 'plasaţi în carantină în ultimele două săptămâni sub supraveghere medicală, în timp ce spitalul a fost dezinfectat prin fumigaţie şi închis temporar', a adăugat diplomatul. Al optulea cetăţean chinez în carantină este un medic de la spitalul public Kingharman Road de la periferia de vest a capitalei. El a tratat de asemenea un pacient cu Ebola şi a fost 'plasat în carantină' la 8 august, a spus diplomatul.

Potrivit acestuia, toţi cei opt vor fi izolaţi până la sfârşitul perioadei maxime de incubaţie a virusului, care este de 21 de zile. Diplomatul nu a oferit detalii şi a refuzat să spună dacă aceşti chinezi au prezentat simptomele bolii: febră mare, dureri de cap, vărsături, diaree sau hemoragii în special.

El s-a exprimat cu puţin timp înainte de ceremonia oficială de primire a unei donaţii chineze pentru Sierra Leone, pentru lupta împotriva febrei Ebola.

Ajutorul constă mai ales din echipament de protecţie, precum şi dezinfectanţi şi alte dispozitive medicale.