Președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, a declarat, ieri, în exclusivitate pentru „Evenimentul zilei”, că partidul nu ar trebui să scoată simpatizanții în stradă împotriva „Statului paralel”, ci să oprească, prin modificarea legilor în Parlament, abuzurile pe care le fac instituțiile statului.
Întrebat dacă va organiza în Vrancea un miting, așa cum au decis alte organizații județene ale partidului, Oprișan a spus EVZ: „Categoric, nu!”. Oprișan devine, astfel, primul lider PSD care se opune protestelor partidului.
„Oamenii așteaptă pensii, salarii”
„Avem majoritate în Parlament, suntem la guvernare, cetățenii așteaptă de la noi soluții: pensii, salarii, investiții, autostrăzi. Nu așteaptă să facem mitinguri. Abuzuri sunt și în Guvern și la Curtea de Conturi și la DNA și în toate instituțiile statului. Dar, dacă ai constatat așa ceva, nu ai decât să corectezi legile în Parlament”, a explicat liderul PSD. „În ceea ce privește Rezoluția adoptată de PSD (privind «Statul paralel», n.red.), respect pe deplin decizia colegilor mei și o întăresc prin a spune că toate aceste derapaje și abuzuri trebuie corectate în Parlament”, a adăugat Oprișan. În urma morții Regelui Mihai I al României, PSD a anunțat ieri că a anulat mitingurile care ar fi trebuit să se desfășoare sâmbătă, la ora 15.00, în mai multe județe din țară.