Marian OPRIŞAN, în CRIZĂ de NERVI înaintea Congresului PSD

Pe preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi şeful organizaţiei PSD, Marian Oprişan, l-au lăsat nervii şi a făcut circ în şedinţa CJ de miercuri.

Marian Oprişan este foarte supărat din cauza proiectului de hotărâre al consilierilor judeţeni PNL privind eliberarea sa din funcția de preşedinte al CJ.

Ședința din această după-amiază a început tensionat, secretarul județului, Raluca Dan, explicând motivele pentru care a dat aviz de nelegalitate proiectului de eliberare din funcție a președintelui Consiliului Județean Vrancea.

De cealaltă parte, consilierul județean PNL Liviu Bostan a încercat să răspundă și să explice motivele pentru care consilierii liberali consideră că Marian Oprișan ar trebui schimbat din fruntea CJV. Liviu Bostan a fost întrerupt de mai multe ori de către Marian Oprișan. Mai mult, Oprișan s-a simțit jignit de câteva cuvinte și expresii folosite de consilierul PNL, precum ”prejudiciu” sau ”pagubă”. Pentru că nu a vrut să retracteze și să-i asculte cerințele, consilierul liberal s-a trezit cu ridicarea dreptului de a mai lua cuvântul în plenul ședinței Consiliului Județean, la propunerea lui Oprișan și cu votul majorității PSD-ALDE.

În plus, potrivit vrancea24.ro, Oprișan a chemat unul din paznicii de la intrarea în sediul CJV pentru a-l scoate din sală pe Liviu Bostan. Acesta a fost apostrofat și de câțiva din consilierii PSD, precum Constantin Guguianu, Ștefan Buzărnescu, Vasile Melinte sau chiar de unii funcționari publici, aduși să umple sala de ședințe. Până la urmă, situația s-a calmat, pe moment, iar ședința a continuat. Iar votul în plenul Consiliului Județean a fost cel preconizat: 11 voturi pentru eliberarea din funcție a lui Marian Oprișan (cei de la PNL) și 20 de voturi împotrivă (PSD și ALDE).