Liderul PSD de la Vrancea, Marian Oprișan, susține că majoritatea parlamentară PSD-ALDE ar trebui să răspundă pe măsură „tentativei de lovitură de stat” pe care ar fi declanșat-o președintele Klaus Iohannis, prin intermediul deja celebrei plângeri penale depuse de către liderul PNL, Ludovic Orban, pe numele premierului Viorica Dăncilă.
Concret, Oprișan solicită majorității parlamentare PSD-ALDE să ia ”măsuri ferme și responsabile” împotriva lui Iohannis. „Este cât se poate de evident pentru toată lumea: Ludovic Orban nu a redactat de capul lui această plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă. Haideți să fim serioși! Cel care se află în spatele acestei acțiuni penibile și absurde este chiar președintele Klaus Iohannis, asta-i dincolo de orice dubii. El l-a pus pe personajul total nefrecventabil Ludovic Orban să depună această plângere în care bate câmpii. Totul pleacă de la Cotroceni. Să nu ne ascundem după deget, șeful statului se află în spatele unei acțiuni total neconstituționale”, a acuzat Oprișan, conform PSnews.ro.
Oprișan vorbește despre o primă etapă a loviturii de stat.Totodată, baronul de Vrancea a apreciat că plângerea penală depusă de Orban reprezintă prima etapă a unei lovitori de stat: ”Trebuie să vedem ce se va mai întâmpla, fiindcă situația este de o mare gravitate. Această plângere penală total absurdă îndreptată împotriva premierului Viorica Dăncilă este, sunt convins, o primă etapă din scenariu unei lovituri de stat. Așa cum se prefigurează acum, se pune la cale o lovitură de stat pentru a se îndepărta guvernarea PSD-ALDE. Nu putem să nu observăm aspecte similare cu situații din trecutul recent. Firesc ar fi ca astfel de derapaje să fie sancționate. Majoritatea parlamentară PSD-ALDE trebuie să acționeze în consecință și să apere România de acest pericol al loviturii de stat. Se impun măsuri ferme și responsabile”.
Întrebat dacă printre ”măsurile ferme și responsabile” se numără și declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, Oprișan a negat, însă fără a intra în alte detalii.
„Nu. Chiar nu intenționăm să recurgem la suspendare, dar majoritatea PSD-ALDE trebuie să răspundă cumva acestei tentative de lovitură de stat. Noi trebuie să apărăm România de astfel de abuzuri, noi trebuie să guvernăm și să punem în aplicare programul de guvernare care a fost votat de români. Acțiunile lui Klaus Iohannis nu numai că sunt profund neconstituționale, dar ele nesocotesc votul exprimat la urne de români”, a declarat Marian Oprișan, în exclusivitate pentru PSnews.ro.