Oprescu vrea cimitire mai verzi

ACHIZIŢIE. La ordinul primarului general, Sorin Oprescu, Administrația Cimitirelor vrea să cheltuie 150.000 de euro pentru a cumpăra tei, salcâmi, platani şi arbuşti tuia în cimitire.

Potrivit anunțului de licitație, publicat pe e-licitații.ro, vor fi achiziţionaţi 1.448 arbori şi 1.260 de arbuşti care ar trebui să înlocuiască, pe de o parte, copacii tăiaţi şi să alcătuiască, pe de altă parte, o perdea verde în Cimitirul ortodox „Vest’’, din sectorul 4. Potrivit documentației de licitație, arborii trebuie să aibă 3,5-4 metri înălţime, iar arbuştii, 60-80 de centimetri.