Consilierii Partidului România Mare (PRM), cei ai Partidului Democrat-Liberal (PDL) şi cei ai Partidului Noua Generaţie (PNG) au anunţat că vor pune umărul la finalizarea proiectelor cu care primarul Sorin Oprescu s-a lăudat nu doar în campania electorală, ci şi în primul an scurs de la venirea sa la conducerea Capitalei.
Asta, în baza unui protocol „parafat” ieri, după îndelungi negocieri. Primele rezultate: viceprimarul PDL, Mircea Raicu, şi-a păstrat funcţia, iar Vadim Tudor va avea un viceprimar în persoana lui Victor Iovici. Acesta îl va înlocui pe reprezentantul PNG, Robert Ionescu, care a demisionat luni.
Pe lângă statuarea posturilor de viceprimar, protocolul prevede nu doar realizarea a 16 proiecte comune, ci şi finalizarea celor susţinute de Oprescu şi aflate deja în derulare: crearea zonei metropolitane, eficientizarea activităţii RADET şi finalizarea la termen a stadionului „Lia Manoliu”. Consilierii PDL au precizat că au tot interesul să-l suţină pe edilul-şef să ducă la capăt aceste proiecte iniţiate, de fapt, de PDL, respectiv de predecesorii doctorului: Adriean Videanu şi Traian Băsescu.
PRM, curtat ca o fată mare Victor Iovici a rezumat, ieri, derularea negocierilor care l-au adus pe fotoliul de viceprimar. „Am avut o ofertă şi din partea PSD şi PNL pentru a forma o nouă majoritate în consiliu, dar am ales altă variantă, cu PNG şi PDL, având în vedere bunele relaţii pe care le-au avut, la nivel de consiliul, reprezentanţii celor două partide începând cu 2000”.
Potrivit acestuia, „a atârnat” greu şi faptul că fostul preşedinte al PNG, Gigi Becali, a fost ales europarlamentar pe lista PRM. Potrivit unor surse din Primăria Capitalei, negocierile dintre partide ar fi avut mize mult mai mari. „Dacă PSD se asocia cu PDL, partidul condus de Mircea Geoană ar fi primit un post de viceprimar, dar ar fi trebuit să negocieze posturile de viceprimar din ţară cu democraţii”, au explicat sursele citate.