Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, sâmbătă, la Craiova, într-o conferință de presă susținută la sediul UNPR Dolj, că partidul său va avea „la anul” un milion de membri. Oprea le-a transmis românilor care doresc stabilitate, seriozitate și securitate să vină la UNPR.
"Ca obiectiv strategic, am discutat să avem, până la anul în noiembrie, un milion de membri de partid. Este un proiect politic greu de realizat, ambițios, știm acest lucru, dar UNPR are înscriși la tribunal 358.000 de membri de partid și le-am spus colegilor, mai în glumă, mai în serios, că dacă fiecare dintre noi mai aduce doi prieteni, două rude, putem ca anul viitor să îndeplinim acest obiectiv strategic”, a afirmat preşedintele UNPR, Gabriel Oprea.
„Nu ne vom opri aici”
Oprea a ţinut să menţioneze performanţele partidului pe care îl conduce, reamintind că „este un proiect politic de interes național care a adus stabilitate economică și politică în România şi care a reușit în cei cinci ani de la înființare să devină al treilea partid parlamentar din România, cu peste 50 de senatori și deputați și care în prezent are mai multe proiecte naționale pe agenda Parlamentului, precum taxarea marilor averi, votul de la 16 ani, primul loc de muncă, etc.
„Știți că ne-au făcut partid de generali, militarizat. Da, cred că este un partid militarizat în sensul bun al cuvântului. Mai ales în actualul context de securitate, românii respectă armata, militarii, seriozitatea, siguranța, securitatea. Proiectul nostru politic a reușit, suntem al trei partid parlamentar din România cu cei peste 50 de senatori și deputați pe care îi avem", a adăugat preşedintele UNPR.
„Astăzi îl sprijinim pe Klaus Iohannis”
Pe de alta parte, Gabriel Oprea a mai afirmat că UNPR sprijină Guvernul României, din care face parte, precum și pe președintele României, Klaus Iohannis, în special pe probleme de securitate națională.
„Sprijinim Guvernul României, mai ales că facem parte din el și întotdeauna am sprijinit Guvernele din care am făcut parte, și îl sprijinim și pe președintele României, indiferent cum se numește. Astăzi este domnul Klaus Iohannis. Il sprijinim mai ales pe probleme de securitate națională", a mai susţinut preşedintele UNPR, Gabriel Oprea.