UNPR susţine "cu toată convingerea" proiectele de lege care asigură un nivel ridicat al siguranţei naţionale şi, în egală măsură, respectarea drepturilor individuale, a susținut Gabriel Oprea, potrivit unui comunicat transmis de Uniune după consultările de la Palatul Cotroceni.
,,UNPR susţine cu toată convingerea proiectele de lege care asigură un nivel ridicat al siguranţei naţionale şi care, în egală măsură, respectă drepturile fundamentale ale românilor. Din acest punct de vedere, iniţiativa de modificare şi completare a legii în discuţie, aşa cum a fost prezentată, respectă ambele criterii. Pe de-o parte, sunt asigurate garanţiile necesare că drepturile şi libertăţile individuale stabilite prin Constituţie vor fi respectate. Pe de altă parte, acestei legi îi sunt aduse modificări ce vor permite instituţiilor abilitate să-şi facă datoria cu mai multă eficienţă, în actualul context de securitate, pentru apărarea ţării, a cetăţenilor şi a interesului naţional. Aceste modificări sunt absolut necesare pentru România şi vreau să subliniez că ele au fost deja operate în majoritatea ţărilor din NATO şi din Uniunea Europeană", a afirmat Oprea.
Proiectul de lege va intra în etapa de avizare de către Guvernul României, după care va fi transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare.
Iniţiativa de modificare a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, semnată la Cotroceni de liderii partidelor, prevede că accesul la datele personale se face numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului.
Iniţiativa legislativă parlamentară de modificare şi completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice a fost semnată de toţi liderii partidelor parlamentare.