Intrarea în anul electoral 2019 pune pe jar grupările şi facţiunile mici care se zbat în subsolul clasamentului politicii mioritice, în căutarea unor noi permutări ce le-ar putea scoate din anonimatul existenţei neparlamentare
Formaţiuni cu vechime – PRM, PUR, UNPR şi PMP– încearcă să renască din cenuşă, laolaltă cu „gloriile” de altădată: Gabriel Oprea, Neculai Onţanu, Cristian Popescu Piedone, Gheorghe Funar sau Dan Diaconescu. Acestora li se adaugă, mai nou, actorul Florin Călinescu – a anunţat, recent, că va lansa un nou partid –, dar şi ex-liberalul Viorel Cataramă, care are planuri similare.
PMP vrea fuziune prin absorbţie cu PNL
Cel mai interesant proiect este acela al fuziunii prin absorbţie PMP-PNL, demers care se negociază, zilele acestea, în spatele uşilor închise. De-a lungul ultimilor ani însă, fuziunile prin absorbţie au eşuat lamentabil în România – procedurile de fuziune în cazul PMP-UNPR şi UNPR-PPDD au reprezentat considerabile travalii în instanţă (ca urmare a contestaţiilor), aducând cu mult mai multe probleme decât câştiguri.
Patru grupări în UNPR
Potrivit surselor „Evenimentului zilei”, în UNPR se înfruntă în prezent nu mai puţin de trei facţiuni. Fostul vicepremier a revenit la şefia grupării, deşi Uniunea este umbra a ceea ce a fost cândva. O serie de filiale a rupt şi Neculai Onţanu, care şi-a lansat un nou partid – Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie (ADER) – preluând sigla UNPR, pe care a modificat-o uşor. Tot în UNPR mai există şi gruparea ex-senatorului PP-DD Marian Vasiliev, care coordonează patru-cinci filiale. Aceleaşi surse ne-au precizat că în jocuri a intrat şi fostul OTV-ist Dan Diaconescu, interesat să resusciteze PP-DD.
Moştenitorii lui Vadim s-au aliat cu cei ai lui Ghiţă!
Urmaşii extermistului răposat Vadim Tudor s-au aliat (în perspectiva viitorilor doi ani electorali) cu PRU, condus de Bogdan Diaconu, prietenul lui Sebastian Ghiţă. De notat că din PRU au plecat numeroşi colaboratori spre structurile Forţa Naţională, grupare care s-a raliat Pro România, evitând o fuziune prin absorbţie, tocmai pentru a nu avea de-a face cu diverse contestaţii.
Călinescu şi Cataramă
Şi actorul Florin Călinescu a anunţat, recent, că îşi va înfiinţa un partid, specificând că este interesat de o candidatură la Cotroceni – Călinescu a mai cochetat, în trecut, cu o carieră politică, la PDL şi la PNL, dar planurile lui au rămas întotdeauna la faza de proiect. Un nou partid şi-a făcut şi omul de afaceri Viorel Cataramă – Dreapta Liberală –, după ce a fost dat afară din PNL în urma unui tămbălău de proporţii epice.