Deși ne aflăm în plin an electoral, relațiile dintre liberali și social-democrați stau sub semnul armoniei. Cele două partide nu știu ce-i ăla război politic, ba chiar au o relație din ce în ce mai strânsă
Cu toate că liderii PSD şi PNL se întrec, oficial, în declaraţii belicoase, cele două formațiuni politice se înţeleg de minune pe plan parlamentar, dar şi atunci când solicită remanieri ale Guvernului Dacian Cioloş.
Mai exact - de parcă USL s-ar mai întoarce din când în când la viață - aleșii PSD și PNL au colaborat fără probleme, trecând prin plenul Parlamentului mai multe acte normative (care au beneficiat de o puternică susținere politică reciprocă).
Declarații „în oglindă”
Ce mai importantă dovadă că PNL a strâns serios legăturile cu PSD este presiunea pe care o exercită, la unison, asupra Guvernului condus de Dacian Cioloș.
Liberalii s-au raliat demersului inițiat de Liviu Dragnea, care a solicitat, în mod repetat, remanieri ale Executivului. Inițial, Dragnea a amenințat chiar cu o moțiune de cenzură.
FOTO: Liviu Dragnea sprijină toate ințiativele populiste, agreate și de liberali FOTO: LIBERTATEA
Demisie aplaudată
Co-președinții PNL – Alina Gorghiu și Vasile Blaga – au aplaudat joi, la scenă deschisă, demisia Anei Costea de la Ministerul Muncii.
„Demisia ministrului e un gest foarte sănătos. Am criticat poziţionarea ministrului Muncii pentru că nu mi se pare firesc ca, la presiunea sindicatelor, să te transformi întrun sindicalist în loc să îţi discuţi toate poziţionările Guvernului, aşa cum era firesc, cu partenerii sociali, cu linişte, cu soluţii. Eu cred că demisia survine pentru că a pus un întreg guvern într-o postură care arată stângăcie, lipsă de autoritate a primului ministru, lipsă de soluții la nivel guvernamental”, a declarat Gorghiu.
„Ar mai trebui umblat la remaniere”
De asemenea, Vasile Blaga i-a arătat pisica premierului Cioloș, transmițându-i că „ar mai trebui umblat la remaniere”. Cu alte cuvinte, mai trebuie schimbați miniștri din rațiuni electorale.
„Am spus că m-aş bucura dacă domnia sa ar demisiona (Ana Costea - n.r.) pen tru că erau poziţii foarte diferite între domnia sa şi cele ale purtătorului de cuvânt al Guvernului, care spune, de fapt, lucruri absolut normale, că un drept câştigat este un drept câştigat. Nu poţi să vii şi să tai pentru totdeauna din drepturile salariale ale unor categorii sociale”, a spus Blaga.
Indemnizația pentru mame
Colaborarea parlamentară PSD-PNL s-a soldat (printre altele) cu adoptarea legii care majorează indemnizațiile pentru mame. Premierul Dacian Cioloș a avertizat, recent, că ar putea „proroga” actul normativ, dacă Bugetul de stat nu va permite efectuarea acestei cheltuieli în limitele de deficit stabilite.
Pensii speciale pentru jurnaliști
Depuțații PSD și PNL s-au coalizat și au adoptat o lege prin care se acordă pensii speciale pentru jurnaliști, arhitecți și artiști, în cuantum de 50% din pensia pe care deja o obține titularul. Actul normativ a fost adoptat și de Senat, unde a funcțíonat din plin o colaborare similară, și merge la promulgare, la Cotroceni.
Creșteri salariale pentru profesori
Totodată, deputații celor două partide au votat împreună adoptarea legii prin care toate cadrele didactice vor beneficia de sporurile și creșterile salariale restante din 2008-2011, fără a mai fi nevoite să solicite, în instanță, acest lucru. Potrivit legii, plata acestor sume se vor face anual, în mod eșalonat.
Legea dării în plată
Colaborarea fructuoasă PSD-PNL s-a evidențiat din plin și cu prilejul adoptării controversatei Legi a dării în plată. Aleșii pesediști și liberali s-au înțeles fără nici cea mai mică problemă și au operat rapid cele câteva modificări reclamate de președintele Klaus Iohannis. Drept urmare, proiectul a trecut cu numai un vot împotrivă